La data de 16 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 18 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată, distrugere și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
”La data de 8 mai a.c., în jurul orei 5.15, acesta ar fi încercat să deposedeze prin acte de violență o femeie, de 31 de ani, de sumele de bani aflate în casieria unei societați comerciale, unde era angajată, și ar fi provocat distrugeri la un telefon mobil aparținând societății comerciale. Totodată, din activitățile întreprinse a rezultat faptul că tânărul ar fi condus un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.”, a precizat Cătălina Marian, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Astfel, la data de 16 mai, polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Investigații Criminale au efectuat două percheziții domiciliare, în orașul Năvodari, în urma cărora au fost identificate și ridicate mai multe articole vestimentare și un telefon mobil.
Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar astăzi va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta