Un tânăr fără permis de conducere a fost depistat posibil drogat la volanul unui autoturism. În mașină au fost găsite pliculețe ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar de cercetare penală.
La data de 3 mai a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism se deplasează haotic pe aleea Itaca.
La scurt timp, polițiștii au depistat autoturismul în cauză, la volanul acestuia fiind identificat un bărbat, de 22 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
”Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost descoperite trei pliculețe ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, fiind sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, potrivit competenței.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta