Ieri, 5 noiembrie, polițiștii Poliției municipiului Constanța – Secțiile 1 și 2 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violențe și a traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 45 de persoane, au fost verificate 8 vehicule și 13 locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc și parcările unor centre comerciale.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care 22 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 1 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 7.000 de lei.
”Ca urmare a activităților desfășurate la o sală de jocuri de noroc de pe bulevardul Alexandru Lăpușeanu, polițiștii au identificat o femeie, de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceasta figurează ca persoană dispărută.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta