Ieri după-amiază, polițiștii constănțeni au întocmit dosar penal pe numele unei tinere de 15 ani, care a fost prinsă în timp de conducea un autoturism în stațiunea Mamaia.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 30 martie a.c., în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au identificat o minoră, de 15 ani, care a condus un autoturism, în stațiunea Mamaia, fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
”Totodată, în autoturismul respectiv, a fost identificat un bărbat, de 42 de ani, care a declarat că vehicului îi aparține și i l-a încredințat minorei, pentru a-l conduce pe drumurile publice, deși știa că aceasta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
În cauză s-a constituit dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta