Ieri, 13 noiembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de risc şi deţinerea de droguri de risc în vederea consumului propriu.
S-a reținut că, în cursul lunii august 2023, trei dintre inculpați au constituit un grup infracţional organizat, la care, în luna septembrie a aderat și cel de al patrulea, scopul fiind exploatarea unei persoane vătămate majore. Asupra acesteia au exercitat acte de constrângere fizică și psihică (violență fizică, manipulare sentimentală și diverse modalități de control), determinând-o să presteze servicii sexuale contra cost în diverse oraşe din România, respectiv Focşani, Bacău, Piatra Neamţ, Suceava, Ploieşti, Târgovişte și Constanţa.
Totodată, liderul grupului a pus la dispoziţia persoanei vătămate droguri de risc (canabis) atât pentru consum propriu, cât şi pentru clienţi.
Din cercetările efectuate a mai rezultat că doi dintre inculpați au înlesnit practicarea prostituției și pentru alte două persoane (una dintre ele inculpată, membră a grupului infracțional organizat) asigurând supravegherea victimei pentru menținerea de către lider a controlului asupra ei , inclusiv zădărnicirea încercărilor de a se întoarce la domiciliu.
În cursul zilei de ieri, inculpații au fost depistați în trafic, în timp ce se deplasau către municipiul Iași, în vederea plasării persoanei vătămate pentru practicarea prostituției.
Au fost puse în executare 3 mandate de percheziție domiciliară în județele Vrancea și Iași, fiind identificate și ridicate suma de 2.500 de lei, o cantitate de substanță vegetală (canabis), 5 telefoane mobile și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.
Astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Vrancea și Iași, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași , precum și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa: DIICOT
Foto: Ilustrativ