Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat luni, despre ordonanţa-trenuleţ că reprezintă o reaşezare corectă, fermă, în detrimentul statului obez şi primul pas către formarea unui stat suplu în slujba cetăţenilor. Anul următor este un an la solidarităţii, a mai spus el, adăugând că nu va permite niciodată ca deficitul bugetar să se realizeze, să se încadreze în limitele impuse, pe seama investiţiilor.
Ministrul a declarat despre Ordonanţa de urgenţă denumită Trenuleţ că este ”pentru ajustare multisectorială”.
”România are nevoie de o corectare amplă a nivelului de cheltuieli publice, este fără tăgadă, iar această ordonanţă ne ajută să intrăm într-o zonă de credibilitate necesară pentru a corecta traiectoria construcţiei bugetare”, a subliniat ministrul Finanţelor.
Potrivit lui Tanczos Barna, ”anul următor este un an la solidarităţii, în care economia trebuie să se sprijine, în primul şi în primul rând, pe mediul privat, pe investiţiile publice masive, finanţate de la bugetul european şi din cel national”. Ministrul a mai spus că ”avem nevoie şi de acele reaşezări fiscale în zona mediului privat, astfel încât să menţinăm atractivitatea investiţională a României”.
”Situaţia nu este uşoară, înţelegem nemulţumirile, venim după ani grei de pandemie, de inflaţie, criza energiei, război la graniţă şi un an electoral destul de complicat. Oamenii au trecut prin foarte multe încercări. Este normal ca statul, în momentul în care ne confruntăm cu asemenea situaţie, să se uite, în primul rând, în propria ogradă şi răspunde cerinţelor mediului privat, dar şi aşteptărilor cetăţenilor, să taie masiv din propriile cheltuieli, să devină un stat mai suplu, să devină un stat care îşi respectă cetăţenii, un stat care oferă servicii publice de calitate la un cost mai mic. Asta înseamnă reaşezarea, asta înseamnă ajustarea multisectorială”, a explicat Tanczos Barna potrivit jurnaliștilor de la news.ro.
Ministrul a mai arătat că, spre comparaţie faţă de aceste tăieri de cheltuieli bugetare de peste 120 de miliarde de lei, pe partea de venituri sunt afectate acele întreprinderi mici şi mijloci şi acele persoane fizice care vor contribui cu aproximativ 7 miliarde de lei la acest nou echilibru.
”Practic 95% din efort se doreşte să fie făcut pe partea statului român, aşa cum am spus, cu direcţie către un stat mai suplu, un stat care îşi respectă mai mult antreprenorii şi cetăţenii”, a mai declarat ministrul. Vorbim despre o reaşezare corectă, fermă, în detrimentul statului obez. Este primul pas către formarea unui stat suplu în slujba cetăţenilor. Vom susţine în continuare investiţiile publice. Nu voi permite niciodată ca deficitul bugetar să se realizeze, să se încadreze în limitele impuse, pe seama investiţiilor. S-a făcut acest lucru de foarte multe ori din România. Efectele au fost negative, câteodată devastatoare şi nu ne mai permite ca economia să nu beneficieze de sprijinul de care are nevoie pentru a se menţine şi pentru a se dezvolta. Avem timp suficient pentru a aşeza temenic măsurile convenite, pentru a creiona un buget la începutul lunii ianuarie şi pentru a aproba acest buget până la sfârşitul lunii ianuarie, dacă lucrurile merg conform planurilor. Diurna specială pentru magistraţi este limitată la un număr de 300 de persoane, care asigură buna funcţionare a sistemului la nivel naţional. A fost această modificare aprobată astăzi în şedinţa de guvernament. Deci doar 300 de magistraţi”, a spus Tanczos Barna, despre Ordonanţa cu măsurile fiscal ce urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie.
Tanczos Barna a arătat că şi parlamentarii au pierdut această modificare. ”În afară de cei 300 de magistraţi, toată lumea intră pe diurna standard naţională”, a explicat ministrul.
foto: euronews.ro