Partid istoric, PNȚCD se țârâie prin politica anului 2017 să-și croiască drum spre acțiunile care să-i scoată din groapa în care cei pe care i-au ales la conducere i-au aruncat, în urmă cu ceva timp. La Constanța, țărăniștii coordonați de Adrian Țapliuc nu au reușit să recâștige încrederea alegătorilor, dar se declară încrezători că vin cu un proiect bun pentru anii electorali următori. “După cum bine știți, am fost reconfirmat președinte al Organizației Județene a PNȚCD Constanța la alegerile desfășurate pe 28 februarie și acum suntem în plin proces de organizare pentru scrutinul care ne va aduce noua conducere a Organizației Municipale. Data alegerilor a fost stabilită pe 28 aprilie, după care avem congresul la nivel national, în luna mai. Nu este stabilită data pentru congres, însă vă pot spune că după Paști se va desfășura ședința Comitetului Național de Conducere și atunci va fi decide data congresului. Oricum, la nivel national s-au desfășurat alegeri în 39 de organizații județene, din totalul de 46. Vă spun cu responsabilitate că partidul s-a întărit”, a declarat Adrian Țapliuc, președintele PNȚCD Constanța pentru “Ordinea.ro”.
Revenind la activitatea de la Constanța, pentru alegerile de la municipiu, până acum și-au exprimat intenția de a intra în competiția internă doi lideri. Este vorba despre Gheorghe Caruțiu, actualul președinte al țărăniștilor de la municipiu și Doru Luțac. Întrebat dacă se impune o schimbare la nivel de municipiu, știute fiind rezultatele partidului de la ultimele competiții electorale, liderul țărăniștilor de la Constanța, ne-a declarat: “Da, sunt nemulțumit de activitatea organizației municipale. Cred că vor fi mai mult de doi candidați pentru șefia organizației, dar actualul președinte are câteva greșeli ce ar putea fi taxate.”
În județul Constanța, PNȚCD are 50 de organizații, 6 consilieri locali aleși la localele de anul trecut și un viceprimar, pe Cati Hristu de la Cogealac.
sursa foto: Observator de Constanta
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta