Spațiul de joacă din Parcul Tăbăcărie se transformă într-un loc de poveste. Până atunci însă, pentru ca totul să fie pregătit și Țara Piticilor să-și poată primi oaspeții cum se cuvine, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța a vopsit elementele murdărite cu graffiti, a făcut curățenie, a igienizat spațiul verde, iar schimbările ce se vor petrecere aici sunt doar începutul a ceea ce va urma.
„Revenind la evenimentul de mâine – Țara Piticilor devine sâmbătă, 1 iunie, de la ora 11:00, destinația „Carnavalului Copiilor”. Programul pregătit de Primăria Municipiului Constanța pentru cei mici include concursuri de costume, slime, dans, măști, desene pe asfalt, spectacole de magie, clovni, jocuri, muzică, trambuline, tobogane, parada personajelor. Vizitatorii pot participa la concursuri sportive (întrecerea în sac, rupe-sfoara, concurs de echilibru, ștafeta cu obstacole, tragere la țintă, limbo, etc). Surprizele continuă cu jocurile de exterior precum leapșa, șotronul, „Ghicește personajul”, „Găsește-ți locul”, „Țară, țară vrem ostași”, „Rațele și vânătorii”, elasticul, „Căutarea de comori. Invitat special: Magicianul Mario“, se arată într-un comunicat al Primăriei.
Evenimentul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta