Azi am fost la Târgul național de produse tradiționale, care a fost organizat și s-a desfășurat – în intervalul 8-10 septembrie – pe platforma din fața campusului universitar Ovidius. Cum era prima ediție, iar promovarea evenimentului a fost foarte ”subțire”, am fost cât se poate de curioasă cum se va desfășura și câți oameni va atrage. Am ajuns în jurul orei 16.00 și am fost foarte dezamăgită. Doar ici-colo mai era câte o tarabă deschisă, se mai găseau niște ardei, ceapă și vinete, sau brânză ori cârnați de casă. Din fericire, am găsit-o pe Ioana, organizator al evenimentului, cu care am stat puțin de vorbă. Ea ne-a spus că au fost mulți țărani din mai multe zone ale țării și, dar fiind faptul că unii dintre ei erau din Maramureș, au fost nevoiți să plece imediat după ora prânzului. După aceea, încet-încet au început să-și adune produsele (cei cărora le mai rămăsese câte ceva) și restul țăranilor. Ce-i drept, am văzut destul de multe mașini din diferite județe ale țării: Alba, Arad, Sibiu, Maramureș, Oradea, Suceava, Hunedoara, Vâlcea, Bistrița, Dolj, Sălaj, Argeș si Constanta. Pentru a ne satisface pe deplin curiozitatea, am vizionat ulterior un filmuleț postat pe site-ul Țăranii Dobrogeni. Și am realizat că evenimentul a fost bine organizat, doar că prețurile cu care se vindeau produsele tradiționale nu erau deloc mici. Erau chiar mari, comparabile cu cele din piețe. Dar hai să zicem că aici erau produse tradiționale, fără conservanți, cu termene de valabilitate mult mai mici . Și să știți că erau și frigidere, adică produsele nu stăteau în soare, să se strice rapid. Iată ce am văzut: legume, fructe, mezeluri, carne și slănină, brânzeturi și cașcaval, lapte, miere, sirop din tot felul de fructe, dulcețuri, găini de țară congelate, vișinată, caisată, ghivece cu flori, un cioplitor în lemn (George Marincu), o doamnă care picta pe sticlă, handmade-uri, dulciuri ale copilăriei, pâine de casă, kurtoși, porumb fiert și copt, clătite ca la mama acasă, unde chiar era coadă, foarte mari, cozonaci, prăjituri, plăcinte etc. Nu lipseau nici tarabele cu genți din piele, brățări și portmonee. La mică distanță era și o terasă unde se putea mânca, stând lejer la masă. Aici se găseau mici, cârnați, pulpe de pui, dar erau și hamsii și midii în sos de vin. De asemenea, erau atât bere cât și vin. Pe lângă zarva care era în jurul tarabelor, nu a lipsit nici muzica populară. Însă lumea nu s-a înghesuit foarte tare la acest eveniment, cel puțin nu azi, în ultima zi. Era de așteptat ca un astfel de eveniment să atragă foarte mulți vizitatori și cumpărători. Dar oamenii care veniseră să-și vândă mărfurile au fost mulțumiți. Și acest lucru chiar contează foarte mult, dar fiind faptul acum s-a desfășurat prima ediție a acestui eveniment. Iar dacă organizatorii au fost mulțumiți, cu siguranță o nouă ediție va avea loc anul viitor. Iar până atunci organizarea lor va fi net superioară celei din acest an.