Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, ieri seară, că preşedintele Klaus Iohannis nu este interesat “de problemele de justiţie” şi că foloseşte referendumul “ca instrument pentru a intra în jocul politic cu gândul la alegerile de la toamnă”.
“Preşedintele nu este interesat de problemele de justiţie, preşedintele foloseşte referendumul – nu tema referendumului – ca instrument pentru a intra în jocul politic cu gândul la alegerile de la toamnă. Pe preşedinte îl preocupă cel mai mult nu justiţia, ci să fie reales preşedinte şi foloseşte referendumul cu două teme, pe care putem să le discutăm, ca o trambulină pentru a sări în jocul politic, pentru că altfel el nu ar putea să participe la alegerile pentru Parlamentul European şi vrea să fure şi startul pentru alegerile prezidenţiale”, declară Tăriceanu citat de jurnaliștii de la bursa.ro.
Întrebat dacă merge să voteze la referendum, Tăriceanu a răspuns că instituţiile europene spun că nu sunt de acord cu organizarea altor alegeri “sau referendumuri” în ziua consacrată alegerilor europarlamentare.
“Dacă vorbim de colaborarea loială cu instituţiile europene şi vrem să ţinem cont de Comisia de la Veneţia, de punctul de vedere al Comisiei Europene, de Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Comisia de la Veneţia şi Comisia de verificare spun următorul lucru: nu organizaţi alte alegeri sau referendumuri în ziua pentru alegerea Parlamentului European, pentru că toată lumea îşi dă seama că subiectele naţionale sunt mai puternice decât subiectele europene şi atunci toată lumea este conştientă că trebuie să ne axăm acum cu precădere pe alegerile europene”, a afirmat Tăriceanu.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta