În cursul zilei de ieri, la sediul UDTTMR era anunțată o conferință de presă prin intermediul căreia liderul Gelil Ezerghep ar fi trebuit să explice jurnaliștilor motivul pentru care listele uniunii au fost respinse de către Biroul Electoral Central. Plănuită a se desfășura în cele mai bune condiții, întâlnirea a debutat cu stângul. Înainte de toate, trebuie să precizăm că, pe data de 14 octombrie, BEC a respins atât candidaturile depuse de uniune prin intermediul lui Gelil Eserghep, cât și cea depusă de Nagi Gelal pentru alegerile parlamentare pentru Camera Deputaților. Cu alte cuvine, înainte de dinaintea depunerii listelor, existau două baricade. Una condusă de către Gelil Ezerghep, iar cea de-a doua aparținând deputatului Amet Varol. Ambele tabere au depus liste de candidați și ambele au fost respinse. Ce s-a întâmplat însă ieri depășește imaginația oricui. Și asta din simplul motiv că mai mulți membri ai UDTTMR au încercat să intre în sala de ședințe. În momentul în care oamenii nu au fost lăsați să intre, s-a iscat o îmbrânceală în urma căreia au fost loviți tătari și dintr-o parte și din alta a baricadei.
Cum stau, de fapt, lucrurile?
Patronul fabricii de dulciuri de la Medgidia, Feuzi Ismail, ne-a declarat că el și alți câțiva membri ai uniunii au dorit să intre în sala de ședințe pentru a asculta cum se desfășoară conferința de presă, moment în care nu le-a fost permis accesul. În urma conflictului din stradă, reprezentanții UDTTMR au păzit intrarea, după ce baricadaseră ușile. Cu toate acestea, cei de afară nu s-au dat duși și au așteptat finalizarea conferinței de presă. ”Am vrut să vedem cum stau lucrurile dar nu ni s-a permis. Am fost îmbrânciți, iar așa ceva nu se poate! De ce nu ne-au permis să intrăm?”, ne-a declarat Feuzi Ismail. Între timp, în sala de ședințe Gelil Ezerghep a explicat jurnaliștilor că Uniunea ar putea rămâne fără reprezentant în Parlament. Cu toate acestea, el este optimist și speră că UDTTMR va putea participa la alegeri pe listele unei formațiuni politice al cărei nume a refuzat să-l dezvăluie. Dar a explicat motivele pentru care s-a ajuns în această situație. El a precizat că sub egida Uniunii au fost depuse două liste separate. Cea pe care a depus-o Gelil era mai amplă, iar în fruntea ei se afla fostul subprefect, Ersun Anefi. El era urmat de Serhan Osman, Samir Menan, Edvid Mobdi și de alți doi candidați. Lista depusă de cealaltă parte are un singur nume, și anume Amet Varol, actualul deputat UDTTMR. Ulterior respingerii listelor, ambele părți au depus contestație, dar fără nici un folos.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta