Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Taxa auto, rambursată până la sfârșitul lunii mai?!

Published

on

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, devansarea termenului până la care se va face rambursarea taxei auto către cei care nu au primit încă aceste sume, pentru sfârşitul lunii mai, notează Agerpres. Potrivit ministrului, deciziile de impunere trebuie finalizate de către toate administraţiile fiscale judeţene până la sfârşitul lunii în curs, în caz contrar şefii acestor instituţii îşi vor pierde funcţiile.

„Am spus foarte clar că, până la final de aprilie, toate deciziile de impunere care mai sunt încă de emis de către ANAF trebuie să se emită. Dacă nu se emit aceste decizii, acele persoane în acele zone pleacă din funcţie. Oricine ar fi, pleacă din funcţie. Nu este cazul la Bistriţa, pentru că dumneavoastră staţi foarte bine. Acesta este primul pas. Al doilea pas este simplificarea modului în care trebuie să plătim omului acea sumă. Din păcate, astăzi, este o întreagă birocraţie pe acest subiect şi, la fel, am spus clar: ANAF-ul trebuie să se dea peste cap, eu am să sprijin datul peste cap de mai multe ori, dacă este cazul, până la final de mai să se plătească sumele aferente acestei taxe. Adică suntem acum în aprilie, cât mai este până la final, iar până la final de mai trebuie să găsească orice fel de soluţie“, a declarat Teodorovici.

Ministrul a afirmat, potrivit sursei citate, că sumele aferente taxelor auto achitate trebuie restituite indiferent dacă respectivii contribuabili au sau nu în prezent datorii către stat, această verificare urmând să se facă ulterior. Ministrul a precizat că singurele cazuri în care taxa auto s-ar putea să nu fie rambursată până la sfârşitul lunii mai sunt cele în care ANAF a cerut clarificări în legătură cu proprietatea vehiculului.

 

Advertisement
usr

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions