Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Teatrul de Stat Constanţa a inaugurat noua Sală Studio. Ce spectacol s-a jucat

Published

on

Aflat în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea normal, din cauza faptului că sediul său a intrat într-un proces de reabilitare termică şi electrică, pe fonduri europene, Teatrul de Stat Constanţa (TSC) a încercat să găsească variante cât mai bune pentru trupă şi pentru publicul constănţean.

Sprijinul a venit din partea Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman” Constanţa şi din partea Centrului Educativ Multifuncţional „Jean Constantin”, dar, din păcate, prea puţine spectacole ale teatrului pot fi jucate în cele două spaţii puse la dispoziţie, cu generozitate de directorul bibliotecii, Angelo Mitchievici şi de directoarea Centrului Cultural Județean „Teodor Burada”, Doina Voivozeanu.

În faţa refuzului primit la rugămintea de a se întoarce, provizoriu, în sediul vechi, în care teatrul funcţionase din anul 1952 până în 2004, directorul general Erwin Şimşensohn a decis să transforme sediul în care se desfăşura activitatea administrativă a TSC într-o Sală Studio.

„Asta după ce mi-am dat seama că pereții despărțitori erau din rigips și am realizat că nu este structură de rezistență, iar înlăturarea lor ar fi creat un open space de 220 mp. Avea și înălțimea potrivită, 4,70 m și-atunci am trecut la treabă, încet-încet”, a spus directorul general al teatrului.

Advertisement
usr

Transformarea a fost realizată exclusiv de echipa tehnică a Teatrului de Stat Constanţa, coordonată de directorul tehnic Viorel Urse. Mașiniști, recuziteri, lăcătuși mecanici, tâmplar, pictor, artist butafor, șofer, mare parte din echipa administrativă au lucrat împreună pentru transformarea în timp record a acestui spaţiu.

„Orice instituție teatrală are mai multe tipuri de săli de spectacole, cel puțin două. O sală mare, cu o scenă italiană, ceea ce înseamnă că publicul este față-n față cu spațiul de joc, și o sală studio, «black box theatre», unde spațiul este complet adaptabil, iar publicul poate să stea în diverse forme, în diverse poziții față de spațiul de joc, în funcție de viziunea regizorului, în funcție de cum doresc realizatorii respectivului spectacol.

Oricum o sală studio ar fi fost necesară. Iată că acum nevoia ne-a împins să creăm o sală studio. Dar este o formă provizorie, pentru că ne dorim ca, la vară, când închidem această stagiune 2021-2022, spațiul să intre într-un nou proces, într-o adaptare mult mai complexă. Sperăm să devină una dintre cele mai frumoase săli studio de teatru din țară și avem și premisele”, a mai declarat directorul TSC, fără a oferi detalii în privinţa firmelor şi persoanelor care doresc să se implice în realizarea, până la începutul stagiunii teatrale 2022 – 2023, a unei săli studio complet adaptate şi utilate.

„Pot doar să vă spun că avem parteneri care deja s-au angajat să ne sprijine – cu bani și cu forță de muncă și cu materiale – și vor să-și pună amprenta asupra infrastructurii culturale din Constanța”.

Avanpremiera spectacolului ”Universuri paralele”

Advertisement
usr

 Sala Studio a Teatrului de Stat Constanţa a fost inaugurată cu avanpremiera spectacolului „UNIVERSURI PARALELE” de David Lindsay-Abaire, traducerea Adina Oniciuc, în regia lui Radu Iacoban.

În distribuție: Mihaela Velicu, Lucian Iftime, Cătălina Mihai/ Ecaterina Lupu, Lana Moscaliuc și Theodor Șoptelea / Cătălin Bucur.

Scenografia este semnată de Tudor Prodan, iar muzica originală, de Aida Šošić.

Viața perfectă a unui cuplu este dată peste cap atunci când fiul, Danny, moare într-un accident. Cei doi soți fac eforturi să își continue existențele, fiecare încercând un alt fel de a depăși tragedia, dar se întâlnesc în final în decizia tacită de a accepta că durerea nu se va sfârși niciodată.

Spectacolul se constituie într-o autopsie a tragediei, investigând, cu meticulozitate, cu empatie și cu umor, profunzimile durerii și felul în care personajele implicate gestionează diversele ei faze.

Advertisement
usr

Cele două reprezentaţii în avanpremieră au avut loc în 12 şi 13 martie, iar PREMIERA, care va fi a doua premieră a stagiunii și prima a anului 2022, va avea loc duminică, 27 Martie, de Ziua Mondială a Teatrului.

*******

David Lindsay-Abaire este un prolific și premiat dramaturg american, piesa „Rabbit Hole” (Universuri paralele) fiind cel mai mare succes al său. Cu această piesă a obținut Premiul Pulitzer pentru Dramă în 2007 și câteva nominalizări la premiile Tony. Tot el a scris scenariul pentru filmul cu același titlu, realizat în 2010, cu Nicole Kidman în rolul principal.

A scris mai multe piese montate cu succes în toată lumea, dar și scenarii și versuri ale unor musical-uri de succes, cum a fost Shrek, care a avut peste 400 de reprezentații pe Broadway.

*******

Advertisement
usr

Radu Iacoban a absolvit, în 2005, Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, Facultatea de Teatru, Specializarea Arta actorului, la clasa profesorului Gelu Colceag și a continuat cu un master în Arta actorului, pe care l-a absolvit în 2007. În același an a fost câștigătorul Premiului pentru Cel mai bun actor la Gala HOP. De asemenea, a fost nominalizat la premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar la Gala premiilor Gopo 2009, pentru rolul Bughi din filmul „Amintiri din epoca de aur” (2009), în regia lui Cristian Mungiu.

Zece ani mai târziu, sub îndrumarea regretatului Alexandru (Ducu) Darie, a absolvit Masterul în Arta regizorului de teatru, tot la UNATC.

Din 2012 până în prezent a montat 26 spectacole, majoritatea la teatre din capitală, dar și la Arad, Brăila, Iași, Timișoara, la unele dintre ele semnând și scenariul, și este regizor angajat al Teatrului Mic din București.

„Carpathian Garden” a câștigat Premiul pentru Cel mai bun spectacol al Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD 2014, la acest spectacol Radu Iacoban semnând atât regia cât și scenariul.

*******

Advertisement
usr

Tudor Prodan a studiat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, secțiile Design Interior, Arhitectură și Tehnologie și Arhitectură. Din 2009 este scenograf și artist vizual în teatru. A obținut două premii pentru cea mai bună scenografie, pentru spectacolul „Menajeria de sticlă” (Point), la Maratonul de teatru independent din 2016 si pentru spectacolul „Bad Talks” (unteatru) la Undercloud 2019.

A creat scenografii pentru spectacole regizate de Radu Iacoban, Eugen Gyemant, Radu Afrim, Leta Popescu, Florin Piersic Jr., Vladimir Anton, Alexandra Penciuc, Radu Nica, Vladimir Massaci și alții. Este desenator și graphic designer, ceea ce, spune el, îl ajută să vadă în tablouri decorurile de teatru. Pe lângă zecile de concepții scenografice realizate la numeroase teatre din toată țara, Tudor Prodan a avut și două expoziții personale de grafică în capitală.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions