În urmă cu puțină vreme, autoritățile din Constanța au fost anunțate că, în apropierea stației Rompetrol situată la intrarea în Satul de Vacanță este o țeavă de gaz spartă.
La fața locului s-a deplasat de urgență o autospecială de stingere și o ambulanță smurd b din cadrul Detașamentului Fripis.
”Colegii asigură măsuri de prevenire și stingere a unui eventual incendiu. S-a perimetrizat zona împreună cu un echipaj de poliție.”, a precizat Anca Chiriță, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
A fost anunțată firma de gaz, care va trimite un echipaj pentru remediere. Se vor face cercetări pentru a stabili în ce condiții s-a spart conducta de gaz.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta