Ieri, 28 iulie, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul S.C., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 28 iulie, în jurul orei 7.00, în curtea unei hale pentru utilaje din comuna Mircea Vodă, judeţul Constanța, ”inculpatul i-a aplicat numitului S.C. în mod repetat lovituri cu un topor în zonele capului, trunchiului și a membrelor cu care se apăra, chiar şi după ce persoana vătămată căzuse la sol şi nu se mai putea apăra, astfel că i-a provocat multiple leziuni traumatice grave (fractură de os parietal stâng, fracturi costale, hemopneumotorax, contuzii pulmonare, excoriații și echimoze), care au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale.”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Cu ocazia aducerii la cunoştinţă a acuzaţiei, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta