Advertisement
Actual

Tentativă de omor într-o comună din județul Constanța. Victima, lovită cu un topor și după ce a căzut la pământ

Ieri, 28 iulie, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul S.C., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 28 iulie, în jurul orei 7.00, în curtea unei hale pentru utilaje din comuna Mircea Vodă, judeţul Constanța, ”inculpatul i-a aplicat numitului S.C. în mod repetat lovituri cu un topor în zonele capului, trunchiului și a membrelor cu care se apăra, chiar şi după ce persoana vătămată căzuse la sol şi nu se mai putea apăra, astfel că i-a provocat multiple leziuni traumatice grave (fractură de os parietal stâng, fracturi costale, hemopneumotorax, contuzii pulmonare, excoriații și echimoze), care au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale.”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Cu ocazia aducerii la cunoştinţă a acuzaţiei, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.

În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Advertisement

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Rezultate OFICIALE parțiale – S-au numărat 60% din totalul voturilor: Marcel Ciolacu și Călin Georgescu, umăr la umăr

Conform rezultatelor oficiale de la Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 60% din totalul voturilor… Read More

2 ore ago

Rezultate parțiale! Independentul Călin Georgescu pe primul loc la Constanța

Iată cum arată după numărarea a 1,06% din secții de votare. Pe primul loc este… Read More

3 ore ago

Cum s-a produs accidentul mortal de la ieșirea din Hârșova. Oficial din partea IPJ Constanța

La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii Poliției Orașului Hârșova -… Read More

3 ore ago

9,4 milioane de români (52,46%) au votat până la ora 21.00. Cu mult peste alegerile din 2019

Prezenţa la vot pentru alegerile prezidenţiale, la nivel naţional, la ora 21.00, a fost de… Read More

4 ore ago

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024. Legătura cu George Simion, AUR și legăturile cu Rusia

Vehiculat de-a lungul zilei chiar ca posibil finalist al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie, independentul… Read More

4 ore ago

Prezidențiale 2024. Exit – poll CURS ora 19:00: Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR) merg în turul II

Cifrele EXIT POLL-ului oficial, organizat de către CURS, ne dezvăluie o surpriză uriașă la alegerile… Read More

4 ore ago