Astăzi, 30 iulie 2019, în intervalul orar 09.00-12.00, la nivel național, prin intermediul Sistemului RO-ALERT vor fi transmise mesaje test de avertizare a populației pe toate telefoanele mobile din aria de acoperire a celulelor de telefonie. Telefoanele configurate pentru primirea mesajelor RO-ALERT vor recepționa următorul mesaj: „TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție”.
Aceasta este ultima verificare din seria testelor alocate Sistemului RO-ALERT, teste care au avut loc începând cu data de 17 iulie. Numai în cazul persistenței unor erori, perioada ar putea fi prelungită, urmând a comunica public intervalul alocat verificării Sistemului RO-ALERT.
Dezactivarea opțiunii de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra vieții comunităților în cazul producerii situațiilor de urgență reale.
Totodată, vă adresăm rugămintea de a nu apela numărul unic de urgență 112 pentru a semnala eventuale deficiențe ale Sistemului RO-ALERT.
Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vă asigură că aceste teste au rolul de a identifica eventualele erori ale sistemului care nu pot fi remediate pe timpul producerii unei situații de urgență reală.
Suntem conștienți de disconfortul creat și ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, însă derularea acestor teste este obligatorie având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT!
Asigurăm cetățenii că toate aspectele sesizate vor fi analizate de specialiștii angrenați în tot acest proces, urmând ca disfuncționalitățile să fie remediate în timpul cel mai scurt posibil!
Informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție de model și de operatorul de telefonie mobilă, sunt puse la dispoziția publicului pe portalul www.ro-alert.ro și pe site-urile operatorilor publici de rețele de comunicații mobile.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta