Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Țigări de contrabandă descoperite în zona Abator

Published

on

Jandarmii au surprins în Constanţa patru persoane care doreau să vândă, fără să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, 211 pachete de ţigări netimbrate (4220 ţigarete). Marţi şi miercuri, 28 şi 29 noiembrie a.c., între orele 08.30-09.00, două echipaje de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile, au desfăşurat două acţiuni punctuale în zona Abator. Cu această ocazie, au surprins patru persoane cu vârste cuprinse între 47- 66 de ani, în timp ce încercau să vândă cetăţenilor din zonă, 211 pachete de ţigări netimbrate (4220 ţigarete), fără timbre accizabile, inscripţionate „Ashima”, „Marble” şi „Compliment”. Pe numele acestora, au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României. Actele de constatare şi pachetele de ţigări vor fi predate la I.P.J. Constanţa, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions