Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Tineri care consumau alcool în fața unui bloc din Medgidia, prinși de jandarmi și cu substanțe interzise

Published

on

droguri medgidia

Ieri, 6 iunie, în jurul orei 21.30, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare pe strada Poporului din orașul Medgidia, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au observat în fața unui bloc doi tineri, cu vârsta de 21, respectiv de 18 ani, care consumau băuturi alcoolice.  În aceste condiții, oamenii legii i-au legitimat pe cei doi și apoi, datorită faptului că aceștia păreau foarte agitați de prezența patrulei, să-i controleze corporal.

În urma controlului corporal jandarmii au descoperit asupra fiecăruia dintre ei câte un pachețel care conținea muguri vegetali de culoare verde-oliv, cu miros specific, susceptibili a avea efecte psihoactive.

Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, tânărul de 21 de ani le-a spus jandarmilor că a cumpărat substanța respectivă pentru uz propriu, deoarece fumează pentru a se liniști. Celălalt tânăr a precizat că el doar ținea acel pachețel, care de fapt aparținea unei terțe persoane.

Cei doi tineri au fost conduși la sediul jandarmeriei, unde le-au fost întocmite acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de substanțe interzise (în conformitate cu Legea 143/2000, pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri). Substanțele găsite au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate către organele de poliție pentru continuarea cercetărilor.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions