Cea de a treia etapă a „Festivalului cetăților antice dobrogene“ și totodată cea mai amplă din cadrul proiectului de până acum are loc în acest weekend la Complexul arheologic Tropeaum Traiani de la Adamclisi. Timp de trei zile constănțenii și turiștii aflați pe litoral vor avea ocazia de a participa la activitățile pregătite de organizatorii evenimentului, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Asociația Culturală Obsidian.
Întregul eveniment va fi deschis oficial vineri, începând cu ora 17, când va fi susținută o conferință de presă la Muzeul de Arheologie din Adamclisi. Activitățile prevăzute sunt diverse și interesante. Astfel, cei interesați vor putea vizita muzeul și cetatea Tropaeum Traiani, în cadrul tururilor ghidate pregătite de reprezentanții instituției. Garda de onoare a armatei romane va fi și ea prezentă și îi va întâmpina pe participanți la Monumentul triumfal Tropaeum Traiani. Aici va fi amenajat un târg de promovare a produselor locale unde participanții la festival vor putea interacționa direct cu producătorii expozanți și se vor bucura de tradițiile și obiceiurile dobrogene.
Evenimentele dedicate Complexului arheologic Tropaeum Traiani din Adamclisi vor continua sâmbătă după amiază când va fi organizat, începând cu ora 16, un atelier ceramic, la monumentul triumfal. În cadrul acestuia toți cei interesați, indiferent de vârstă, vor putea afla tainele olăritului și vor deprinde primele mișcări în modelarea lutului. O dată cu lăsarea serii va începe un mare show de lasere, în cadrul căruia monumentul triumfal va fi mapat în totalitate în imagini și culori. În paralel, o trupă de dansatori profesioniști va pune în scenă un moment special din care nu vor lipsi efectele pirotehnice. Seara se va încheia cu un concert live susținut de bine cunoscutul artist Dan Helciug și trupa sa.
Duminică, în cea de a treia zi a evenimentelor dedicate Complexului arheologic Tropaeum Traiani din Adamclisi, în cadrul etapei a III-a a ”Festivalului cetăților antice dobrogene“, va fi organizat un nou atelier ceramic, pentru ca o dată cu lăsarea întunericului să înceapă lucrările atelierului de fotografie pregătit de organizatori. Acesta se va încheia cu un concurs având ca temă monumentul triumfal de la Adamclisi și Perseidele, un fenomen astronomic spectaculos ce are loc anual, la mijlocul lunii august. De altfel, specialiștii din cadrul Planetariului de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța vor organiza un workshop dedicat exclusiv Perseidelor, în cadrul căruia vor expune pe larg fenomenul și implicațiile sale. La finalul concursului de fotografie, un juriu specializat va analiza operele participanților și va desemna câștigătorul premiului acordat de organizatori.
Obiectivul general al „Festivalului cetăților antice dobrogene“ este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.
„Festivalul cetăților antice dobrogene“ este organizat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și este implementat de Asociația Culturală Obsidian.