Advertisement
Politica

Toni Greblă, șeful AEP: Indiferent de declarațiile lor, toți candidații la prezidențiale vor rămâne pe buletinul de vot dacă se reia primul tur

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a precizat vineri că toți candidații la prezidențiale vor rămâne pe buletinul de vot, indiferent de declarațiile lor, dacă primul tur va fi anulat și se reiau alegerile.

Precizarea vine în contextul în care Marcel Ciolacu a anunțat că se retrage din cursa pentru prezidențiale chiar și dacă trece pe locul 2, după renumărarea voturilor.

„Probabil în cursul zilei de mâine, Biroul Electoral Central va termina operațiunea de centralizare a voturilor de la Birourile Electorale Județene și le va înainta Curții Constituționale. În această operațiune, Autoritate Electorală Permanentă nu are nicio atribuție. Eu intervin tocmai în nevoia de a fi informați oamenii cu privire la ce se întâmplă și ce urmează să se întâmple. Sper ca imediat după ce BEC va înainta CCR centralizarea renumărării voturilor de la fiecare Birou Electoral județean, de sector și de la secțiile de vot din străinătate, Curtea Constituțională să ia o decizie. Curtea trebuie să analizeze și să decidă în consecință asupra soluțiilor. Autoritatea Electorală Permanentă și eu însumi rămânem total ne implicați în disputa politică. Organizăm din punct de vedere tehnic alegerile”, a declarat șeful AEP, la Antena 3 CNN.

Greblă: Nu există posibilitatea de revocare

Greblă susține că legea este foarte clară și potrivit acesteia se organizează un nou prim tur de scrutin la care participă toți cei care au fost înscriși pe buletinul de vot din 24 noiembrie.

Advertisement

„Eu nu presupun nimic. Eu vă spun numai teoretic și din punct de vedere juridic, o constituțional, ce se întâmplă dacă într-un anume scrutin primul tur al alegerilor este invalidat de CCR. În această situație ne uităm la lege și vedem că legea este foarte clară. Se organizează un nou prim tur de scrutin la care participă toți cei care au fost înscriși pe buletinul de vot din 24 noiembrie și se organizează în a 2-a duminică de după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat.

Dacă se repetă primul tur al unui scrutin prezidențial, toți cei a căror candidatură a fost validată și au fost înscriși pe buletinul de vot, toți, indiferent de declarațiile publice pe care le fac, rămân înscriși pe buletinul de vot în continuare și la turul de scrutin de după 2 duminici de la pronunțarea Curții Constituționale, vor fi înscriși pe același buletin de vot, neexistând posibilitatea de revocare, de invalidare a unui candidat. Acea procedură este depășită demult.

Cu toții ar trebui să ne gândim la faptul că, spre exemplu, în secțiile de votare avem președinți, locțiitori și operatori de tabletă, în număr de aproximativ 64.000 de oameni. Aceștia sunt instruiți.

Dacă o parte din ei au programate concedii de sfârșit de an, nu se găsesc în localitatea respectivă că au planificat altceva, probabil vom avea o dificultate în a găsi personal calificat care să poată să îi înlocuiască. La sfârșitul anului n-ar fi de dorit să fie organizate alegeri în nicio țară din lume.”, a precizat Toni Greblă.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Mihaela Tîrpan

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Recent Posts

Trei traficanți de droguri au fost arestați

Trei traficanți de droguri din județul Tulcea au fost arestați pentru 30 de zile. Aceștia… Read More

33 de minute ago

CCR a amânat decizia privind validarea votului la prezidențiale pentru luni, 2 decembrie

Curtea Constituțională a amânat, astăzi, decizia privind validarea votului de la turul I al alegerilor… Read More

42 de minute ago

USR Constanța îți prezintă 11 motive să ieși la vot duminică: „Democrația este sub asediu“

Liderul USR Constanța, Stelian Ion, candidat al formațiunii la alegerile parlamentare, spune că pprocesul de… Read More

o oră ago

Constanța. Consilierii județeni, în ședință ordinară. Au fost aprobate investiții de zeci de milioane de lei

Consilierii județeni s-au reunit astăzi, 29 noiembrie 2024, în ședință ordinară, pentru a dezbate şi… Read More

2 ore ago

Razie de amploare în Hârșova, Ciobanu și Ghindărești. Șapte persoane au fost reținute de polițiști

Șapte bărbați au fost reținuți sub acuzația comiterii infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii… Read More

3 ore ago

Operațiunea CCR-iada! Doar 40 de angajați ai Prefecturii Constanța participă la reverificarea și renumărarea buletinelor de vot

Operațiunea CCR-iada  este în plină desfășurare la Prefectura Constanța. Prefectura anunță că a dispus, în… Read More

4 ore ago