Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Toți românii trebuie să aibă cont bancar! Legea care interzice plata salariilor în numerar, adoptată de Senat

Published

on

În viitor, companiile din România ar putea fi obligate să-și reducă semnificativ operațiunile cu numerar, așa cum reiese dintr-un proiect de lege adoptat miercuri la Senat și care va fi trimis, pentru votul decisiv, la Camera Deputaților, potrivit avocat.net. Printre altele, acesta prevede interzicerea plății salariilor în numerar și obligația comercianților de a accepta cel puțin o modalitate de plată fără numerar.

În primul rând, proiectul de lege prevede o interdicție pentru angajatori de a plăti salariile în numerar. Nu se precizează exact cum anume se vor putea plăti salariile, ci doar că modalitatea aleasă va trebui să fie fără numerar. Asta înseamnă, de principiu, plata prin bănci, însă pe viitor nu este exclus să apară și alte modalități larg răspândite.

„Plățile de natură salarială plătite de angajator, indemnizațiile și alocațiile de asistență socială plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau de la bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, județelor și municipiului București, se efectuează prin mijloace de plată fără numerar”, prevede, mai precis, documentul.

De la interdicția plății drepturilor în numerar vor exista două excepții (aplicabile, de principiu, la cerere) – pensionarii și consumatorii vulnerabili din punct de vedere financiar (cei care au un venit lunar de maximum 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie).

Advertisement
usr

În prezent, angajatorii pot plăti salariile fie prin virament în conturile bancare ale salariaților, fie prin numerar.

În al doilea rând, toți comercianții o să pună la dispoziția clienților cel puțin un instrument de plată fără numerar. Asta ar însemna, de exemplu, să se accepte plata cu cardul la POS sau plata cu cardul online.

„Persoanele fizice sa juridice, prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului, au obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar”, scrie în proiect. Mai precis, este vorba atât de societăți, cât și de persoanele fizice autorizate sau de întreprinderile individuale ori familiale.

Deși prevederea propusă nu indică în mod expres comercianții, inițiatorii la asta se gândesc: „De asemenea, în scopul impulsionării utilizării mijloacelor moderne de plată, propunem ca pentru comercianții care operează pe teritoriul României să se instituie obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar”.

În prezent, comercianții trebuie să accepte plățile cu cardul numai dacă au afaceri anuale de peste 50.000 de euro, însă din 2023 obligația va viza comercianții care au încasări în numerar de peste 50.000 de lei.

Advertisement
usr

Atenție! Pentru a se aplica, proiectul trebuie adoptat și de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions