Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe bulevardul Ferdinand, din municipiul Constanța, echipele RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe prima bandă de circulație de pe acest bulevard, tronsonul delimitat de străzile I.G. Duca și Atelierelor, cu sensul de mers către zona Gară CFR, astăzi, 22 mai, în intervalul orar 11.30 – 16.00.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.
“Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.”, precizează Biroul de presă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta