Pentru remedierea unor avarii, survenite astăzi – 13 februarie 2020, pe rețeaua de alimenatre cu apă din municipiul Constanța, echipele de intervenţie ale RAJA S.A. au fost nevoite să restricționeze traficul rutier astfel:
– blocarea benzilor 1 și 2 de circulație pe bulevardul Tomis (în zona fântânii arteziene, pe sensul de mers către Dacia), în intervalul orar 09.30 – 14.00;
– blocarea pistei de biciclete de la intersecția bulevardelor Tomis cu Ferdinand, zona Muzeului de Artă, pe o lungime de aproximativ 30 de metri, în intervalul orar 09.30 – 14.00.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zonele au fost împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
În prezent, abonații din zonele menționate nu sunt afectați de aceste avarii, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conducta sub presiune.
”Ne cerem scuze participanților la trafic din zonele respective pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariilor într-un timp cât mai scurt.”, precizează Biroul de presă.