Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi – 13 martie 2019, la conducta de alimentare cu apă, de pe strada Decebal, zona Club Farul, din municipiul Constanța, s-a impus restricționarea traficului auto pe această stradă, tronsonul cuprins de strada Mircea cel Bătrân şi Walter Mărăcineanu, în intervalul orar 09,00 -13,00.
Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
”Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de această lucrare, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.”, precizează Biroul de presă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta