Atenție, șoferi! Semafoarele de la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada Mihai Viteazul nu vor funcționa vineri, 13 decembrie. Primăria Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a demarat operațiunea de înlocuire a corpurilor de semafor și a stâlpilor de susținere situați la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada Mihai Viteazul. Lucrările de conectare a echipamentelor de dirijare a traficului la rețeaua de energie electrică se vor desfășura vineri, 13 decembrie, motiv pentru care semafoarele nu vor funcționa, începând cu ora 08:00. De asemenea, stâlpii vechi de beton vor fi demontați. Pentru a evita crearea de ambuteiaje, un echipaj al Poliției Rutiere va fi prezent în zonă pentru a dirija circulația.
„Facem apel către participanții la trafic să manifeste atenție sporită și să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia indicatoarelor rutiere.“, notează Primăria.