Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Tragedia de la Lumina, anchetată de ITM Constanța. Inspectorul șef Becheanu: ”Este accident colectiv de muncă”

Published

on

accident lumina

Polițiștii constănțeni fac cercetări în cazul teribilului accident de la Lumina, în urma căruia două persoane și-au pierdut viața și alte două au fost internate la spitalul județean Constanța.

Impactul devastator s-a produs în momentul în care şoferul unui autoturism nu a oprit la indicatorul stop şi a pătruns în intersecţia cu strada Principală. Chiar atunci şoferul unui alt autoturism se afla în depăşirea unui TIR.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Bărbatul în vârstă de 55 de ai și femeia de 38 de ani care și-au pierdut viața erau angajați la RAJA Constanța. De asemenea, cele două persoane care au fost internate în spital sunt tot angajate RAJA.

Advertisement
usr

Astfel că sunt efectate cercetări și de inspectorii ITM Constanța.

Inspectorul șef Marian Becheanu al ITM Constanța a declarat pentru ziarul Ordinea.ro că a fost demarată o anchetă în acest caz.

”Este vorba despre un accident colectiv de muncă, dat fiind faptul că cele două persoane care au murit, la fel ca și cei care sunt în spital sunt angajați la RAJA Constanța. Oamenii erau în mașina unității și se deplasau spre Centrul de la Lumina pentru a efectua lucrări de deratizare și dezinseție.

Noi am început cercetarea, însă cauza producerii acestui accident va fi stabilită de autoritățile competente.”, a precizat Becheanu.

Reamintim că ieri, 3 mai, în jurul orei 15.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Năvodari din comuna Lumina, s-a produs un accident de circulație.

Advertisement
usr

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 54 de ani, respectiv 35 de ani, și un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 40 de ani.

În urma accidentului rutier au decedat o femeie, de 37 de ani, și un bărbat, de 54 de ani.

Alte două persoane au fost ușor rănite.

Conducătorii auto au fost testați cu  aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Mesajul de condoleanțe transmis de RAJA SA

Advertisement
usr

”Colectivul RAJA SA Constanța a pierdut, într-un tragic accident auto, doi colegi dragi și deosebiți. Viața este uneori crudă și nedreaptă! Toți angajații companiei noastre au inimile împietrite de durere, pentru că RAJA SA este o mare familie, în care fiecare membru are un rol important și prețuit. Amândoi ne vor lipsi și le vom păstra o amintire veșnică.

Suntem alături de familiile îndoliate în această grea și dureroasă încercare și vom face tot ce este necesar pentru a le alina această insurmontabilă pierdere.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!  RAJA SA Constanța”

Sursa foto: Europa FM

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions