Aseară, în jurul orei 23.00, un tânăr din localitatea Cogealac și-a pierdut viața în urma unui tragic accident rutier. Cosmin P., în vârstă de numai 22 de ani, se afla singur într-un autoturism și rula, probabil cu viteză, pe DN 22, dinspre Tariverde spre Mihai Kogălniceanu. Nu se știe din ce motive, la un moment dat a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul tânărului. Câteva ore mai târziu, pe la ora 3.00, un alt accident grav s-a produs între Constanța și Hârșova. În acest accident, un tânăr de 26 de ani, din localitatea Crucea, conducea mașina pe DN 22A, dinspre Constanța spre Hârșova. Și el a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un gard diun beton. În urma accidentului, tânărul s-a ales cu vătămare corporală gravă și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Constanța. Pasagerul din dreapta sa, un tânăr de doar 19 ani, a fost rănit ceva mai ușor. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale.