Senatorul Traian Băsescu, președintele PMP, a susținut un discurs în Parlament, cu ocazia învestirii Guvernului Dăncilă. Fostul președinte al României a făcut o radiografie a anului 2017, după care ținut să taxeze unii miniștri propuși, mai ales pe ministrul Educației, căruia i-a trimis săgeți usturătoare.
„Care a fost costul politicilor fiscal-bugetare ale guvernului? De regulă, uită orice membru al alianței să spună. Vă reamintesc: inflatie galopanta, cresterea Robor, deficit de cont curent de circa 12 miliarde euro, nu mai vorbim de faptul ca guvernul nu respecta tratatul fiscal pe care parlamentul l-a ratificat. Investitiile au fost catastrofale din punctulul de vedere al evoluției țării. Țara nu evoluează cu creșteri de salarii, ci cu cresteri de investitii, dezvoltarea infrastructurii. Citind programul de guvernare, va pot spune ca reprezintă o mare gogoasa. Nu este realizabil. M-aș bucura daca actualul guvern s-ar limita la a da prioritate investitiilor din bugetul de stat si din fondul de coeziune. As face o referire la structura si componenta guvernului. Este clar ca avem cel mai mare guvern din UE. Poate punem si cu asta un afis. Arata ca un guvern de tara subdezvoltata, in care fiecarui trib trebuie sa i se dea cateva ceva. Sunt doi, trei oameni valorosi in guvern. Sunt si cativa oameni bolnavi. Au coloana flexibila. Si mai este o categorie de oameni care vorbesc cu dificultate limba romana. De astazi, nu ii mai cert pe unguri ca vorbesc stricat limba romana, pentru ca avem si noi unul care taie pamblica si care se plimba prin comisiile parlamentare spunand ca pamblica in Bucovina este regionalism. Ceva mai penibil inca nu am auzit. Oricum, „celalant” ministru chiar a folosit un regionalism. Cam ăsta e nivelul guvernului. Nu pot decat sa ma rog la Dumnezeu pentru o viata cat mai scurta a acestui guvern”, a declarat Traian Băsescu, fostul președinte al României, în fața plenului reunit al Parlamentului.