Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Traian Băsescu, mesaj pe Facebook: “Votaţi de bună voie Orban dacă vreţi să nu votaţi de nevoie Băsescu! Ha, ha, ha!!! “

Published

on

Traian Băsescu spulberă speculațiile lansate în spațiul public conform cărora ar urma să fie premier dacă Ludovic Orban nu reușește să își valideze cabinetul. Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, fostul președinte a lămuri lucrurile.

“AL DOILEA GUVERN

Robert Turcescu lansează ipoteza cum că, la al doilea guvern, Iohannis ar putea să mă desemneze pe mine Premier. Pentru că nu agreez ca, pe seama mea, să fie spuse în spaţiul public doar jumătăţi de adevăr, doresc să aduc următoarele clarificări destinate purtătorilor de voturi la traistă care îşi poartă cu morgă şi importanţă ifosele de politicieni care nu au câştigat la viaţa lor nici măcar o primărie de comună, domnilor Călin Popescu Tăriceanu, Kelemen Hunor şi Victor Ponta:

1. Noaptea trecută, am avut o discuţie îndelungată cu Preşedintele Iohannis;

Advertisement
usr

2. Subiectul discutat a fost dacă accept nominalizarea pentru funcţia de Prim-ministru în cazul în care Ludovic Orban nu va trece prin Parlament;

3. Am acceptat propunerea ;

4. Am convenit că voi forma un Guvern de uniune națională din care nu va face parte niciun politician care a făcut parte din guvernele Ponta, Grindeanu, Cioloș, Dăncilă. Valabil şi pentru secretarii de stat, nu numai pentru miniştri;

5. Am convenit că minoritățile vor avea în România toate drepturile date și garantate de legislația unei mari democraţii care este Franței . Asta pentru ca Hunor să nu mai reproşeze că minoritatea maghiară nu are drepturi ;

6. Am convenit ca, prin lege, să introducem respectul obligatoriu. Ca urmare, politicienii care în viața lor nu au câștigat nici măcar o funcție de primar de comună să le spună NENE acelora care au câștigat un mandat de primar, indiferent de vârstă. Apelativul NENE va fi obligatoriu și atunci când politicienii care au câștigat funcții de primar sunt atacați de politicienii fără norocul de a fi fost primari;

Advertisement
usr

7. Am convenit că se vor emite doar două ordonanțe de urgență, una pentru alegerea primarilor din trei tururi și alta pentru Parlament cu 600 parlamentari, ca să putem da parlamentari la tot poporul ;

8. Am convenit că se va aplica, fără nicio derogare, legea pensiilor și legea salarizării pentru ca poporul să-l poată acuza pe Băsescu că şi-a mărit pensia ;

9. Am stabilit că se vor introduce pensii speciale pentru domnii Hunor, Tăriceanu şi Ponta, care au dărâmat cabinetul Dăncilă şi care, pe deplin responsabili pentru găştile politice din spatele lor,recurg la şantajarea lui Orban prin anunţarea refuzului sau condiţionării excesive a votului pentru noul guvern. Cuantumul pensiilor va fi de 10 lei, sumă impozabilă, dar care urmează să fie indexată cu rata inflaţiei la nivel anual. Liderii politici care consideră fezabilă soluţia alegerilor anticipate vor primi un bonus echivalent cu încă o pensie pentru a-şi trata stările de inconştienţă .

10. Am convenit că premierul care a cedat guvernului maghiar Fundația Gojdu ce aparținea de drept Statului Român să fie tratat cu tot respectul legislaţiei penale pentru a putea fi apoi acoperit prin decizii ale Senatului ;

11. Am stabilit ca politicienii a căror urmărire penală a fost blocată de Parlament să fie promovaţi cu prioritate în poziţii de conducere a Senatului sau Camerei Deputaţilor pentru a avea de unde să fie daţi afară ;

Advertisement
usr

12. Am agreat să fie aplicate principiile enunţate în campania „Fără penali în funcţii publice” şi să li se aplice şi celor suspectaţi că au deturnat fonduri europene, aceştia nemaiputând candida pentru demnităţi în statul român până la lămurirea situaţiei lor juridice;

13. Am convenit că din guvernul de uniune națională vor face parte în mod obligatoriu următorii politicieni din PMP pentru că au şcoala făcută la zi şi s-au consacrat în meseria lor, nefiind muritori de foame dacă nu le dă partidul funcţii politice :

– Theodor Paleologu

– Mihail Neamțu

– Ioana Constantin

Advertisement
usr

– Marius Pașcan

– Robert Turcescu

– Simona Vlădica

– Eugen Tomac – Prim Vice Prim Ministru.

14. Am stabilit că guvernul de uniune națională va fi comasat și va avea șapte ministere plus PM. Cele zero posturi de miniştri rămase neocupate de politicienii PMP, rămân disponibile pentru a fi negociate de domnii Tăriceanu, Hunor şi Ponta spre a fi ocupate de specimene tip „Andruşcă” sau „pamblică” a căror prezenţă în guvern au susţinut-o.

Advertisement
usr

15. Am convenit ca, în cazul în care partidele parlamentare nu vor fi de acord cu un guvern cu șapte ministere, să se formeze un guvern cu 18 ministere în așa fel încât toți cei 18 parlamentari ai PMP să fie numiți miniștri în cabinetul meu pentru că mai deştepţi ca unii din ei „nu se mai există”.

În concluzie, voi, Tăriceanu, Ponta și Hunor, politicieni fără norocul de a fi fost vrednici să câştigaţi măcar o primărie mică, spuneți-i lui Iohannis NENE și treceți să reparați ce ați stricat. Puneți înapoi Guvernul României pentru că voi l-ați dat jos, chiar dacă ați dat jos Dăncilă și puneți înapoi Orban. România trebuie să aibă guvern !

Votaţi de bună voie Orban dacă vreţi să nu votaţi de nevoie Băsescu! Ha, ha, ha !!!

Şi m-am trezit din vis cu gândul că v-am spus câte ceva din ceea ce trebuie spus .

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions