Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Traian Băsescu pune piciorul în prag pe tema migrației și terorismului

Published

on

Fostul preşedinte Traian Băsescu, candidat la alegerile europarlamentare din partea Partidului Mişcarea Populară, declară că partidul pe care îl reprezintă nu va fi niciodată de acord cu transformarea Uniunii Europene “într-o uriaşă moschee”. De asemenea, Băsescu consideră că migranţii care vin în UE trebuie să se comporte civilizat, contrar a ceea ce se întâmplă acum, când mai mult de jumătate dintre ei nu au un loc de muncă. Mai mult, fostul președinte Băsescu propune elaborarea unui regulament cu privire la statutul migranţilor, aceasta fiind și una dintre temele de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, iar cei care nu respectă regulile să fie expulzaţi chiar și în masă. În plus, Băsescu propune înfiinţarea Poliţiei de Frontieră Europene, o instituție care să fie capabilă să prevină forţarea ilegală a frontierelor.

“Uniunea Europeană are problemele ei interne, care sunt prezentate în program şi cu soluţiile pe care noi le vedem. Spre exemplu, avem o populaţie europeană nemulţumită de situaţia cu migraţia. Aşa cum scriem şi în program, Partidul Mişcarea Populară nu va fi de acord cu transformarea Uniunii Europene într-o uriaşă moschee. Să vină să vadă cum se trăieşte la noi, împreună cu turci, cu tătari şi să accepte, cei care vin buluc în Europa, din ţări de cult islamic, să accepte comportamentul civilizat. Propunerea noastră este aici să se elaboreze un regulament cu privire la statutul migranţilor, care să fie aprobat în Parlamentul European, regulament care să oblige la integrare socială prin găsirea unui loc de muncă sau să se afle într-o situaţie de studii pentru locuri de muncă, respect pentru tradiţiile şi cultura europeană şi integrare în cultura europeană. Aceste pretenţii le putem avea pentru că nu noi i-am adus cu forţa, au optat ei să vină în Europa”, susține fostul președinte Băsescu.

Nu mai merge cu “politically correct”

Un alt motiv pentru care Europa trebuie să suporte transformări din temelii privește o altă sintagmă pe care cei mai mulți o folosesc în speranța că lucrurile ar putea să se rezolve fără vreun efort considerabil. “Politically correct”, spune Traian Băsescu că nu mai merge să fie sloganul sub care se ascund politicienii cu renume.

“Europa nu poate fi distrusă de sloganul laş politically correct, sub care se ascund politicienii la vârf şi spun politic este corect să îi lăsăm să facă ce vor, politic este corect să nu îi blamăm pentru viol, politic este corect să nu îi blamăm că fură, şterpelesc şi aşa mai departe. Ori lucrurile trebuie spuse cinstit pentru că ajuns la un nivel la care nu mai este acceptabil să te ascunzi sub sloganul politically correct. Noi criticăm în programul nostru această abordare, vorbim despre crearea acelui regulament care să observe integrarea în câmpul muncii, integrarea în societate, respect pentru valorile creştine, respect pentru valorile europene. Reversul este expulzarea care trebuie făcută chiar şi în masă. În momentul de faţă dintre cei care au intrat ca hoardele de nomazi în 2015 în Europa, în Uniunea Europeană, 65% nu au loc de muncă. Pentru că nu îi interesează într-o situaţie în care este criză de forţă de muncă în toată Europa. De ce? Nu au calificare. Poziţia noastră este elaborarea acestui regulament care să permită expulzarea în masă a celor care nu se încadrează în valorile europene. Sigur nu le interzice nimeni să îşi păstreze limba, să îşi păstreze cultură, dar respectă-mi şi valorile mele, că ai venit peste mine fără să te chem”, explică Traian Băsescu.

Poliția de Frontieră a Uniunii Europene

Advertisement
usr

Este o altă soluție pentru prevenirea forțării ilegale a frontierelor și intrarea în spațiul Uniunii Europene. Traian Băsescu vede instituția la care face referire ca una “super dotată” și “capabilă să întoarcă navele încă de când sunt în marea liberă”.

Iată argumentele:

“Noi propunem prin programul nostru înfiinţarea Poliţiei de frontieră a Uniunii Europene care acţionează independent de poliţiile de frontieră ale statelor naţionale. Trebuie dotată aşa cum cerem în program cu un număr suficient de oameni şi de mijloace în aşa fel încât să prevină forţarea ilegală a frontierei şi intrarea în spaţiul Uniunii Europene fără să aibă aprobare pentru acest lucru. (…) Trebuie creată o poliţie super dotată, capabilă să întoarcă navele încă de când sunt în marea liberă, nu când s-au trezit cu ele în apele teritoriale ale Italiei sau Greciei, eventual capabilă să întoarcă navele din apele teritoriale libiene.”

PMP nu va recunoaște independența Kosovo

Tot legat de secutitatea Uniunii Europene, Traian Băsescu susține că cel mai important element, când vine vorba despre acest subiect, este legat de fricțiunile care se adâncesc, din punctul său de vedere, între Uniunea Europeană și SUA. Fostul președinte susține că acestea trebuie să fie soluționate urgent. Are și soluții:

“Statele Unite ale Americii sunt singurul garant al securității Europei. Din punctul nostru de vedere, al PMP, acest conflict se adâncește în zona comercială. Din acest motiv, vom pleda pentru redeschiderea negocierilor privind tratatul de liber schimb între UE și Statele Unite.”

De asemenea, un alt element pe care PMP l-a trecut în lista priorităților europene privește retragea Statelor Unite din acordul pentru rachete nucleare cu rază medie de acțiune – The Intermediate-Range Nuclear Forces Treaty.

Advertisement
usr

“Asta a permis rușilor să amplaseze în Crimeea rachete cu rază medie de acțiune, rachete cu încărcătură nucleară. Consider că trebuie găsită o soluție de reechilibrare. Rachetele cu raza medie sunt cele cu rază între 500 km și 5500 km, tocmai acestea au fost și vizate. Altceva: Statele Unite trebuie să descurajeze Federația Rusă, în cazul în care acesteia îi vine vreo idee. (…) De asemenea, despre retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul. UE susține menținerea acordului și noi, PMP, vom avea aceeași poziție pe care o exprimă și Uniunea Europeană. Un alt punct vulnerabil și mult discutat este situația din Ucraina, acolo lucrurile putând degenera oricând. Aici poziția Partidului Mișcarea Populară este una foarte clară: vom susține liberalizarea importului de tehnologie militară pentru Ucraina, pentru a se putea apăra de o eventuală invazie a Federației Ruse. În fine, o problemă sensibilă este cea din Balcanii de Vest, în special tensiunile din Kosovo. Considerăm că Uniunea Europeană trebuie să se implice, cu atât mai mult cu cât Serbia se află într-un calendar de negociere a Tratatului de Aderare la UE. Nu vom recunoaște independența, cum nu vom recunoaște nici anexarea Crimeei”.

Toate aceste declarații au fost făcute de Traian Băsescu la Constanța, în prima conferință de campanie organizată de Partidul Mișcarea Populară. Fostul președinte a pledat pentru înființarea Statelor Unite ale Europei, instituțiile unice europene propuse fiind parte din acest mesaj.

Nevoie de Băsescu

Traian Băsescu deschide lista Partidului Mișcarea Populară pentru alegerile europarlamentare și spune că decizia de a candida a fost luată alături de colegi, într-o ședință, atunci când aceștia i-au solicitat sprijinul.

“M-au chemat și mi-au spus că e nevoie de mine, vă spun sincer. Aceasta este prima conferință de presă din campania electorală pentru alegerile europarlamentare Mă bucur că se întâmplă la Constanța, păcat că partidul este prea mic pentru valoarea oamenilor pe care îi avem pe listă. Sub poziția 1 sunt oameni cu cariere, nu avem niciun transfer din societatea civilă sau veniți de la alte partide. Ne-am învățat minte! Motivul? Ce s-a întâmplat în legislatura trecută. Siegfrid Mureșan și Cristian Preda sunt aleșii noștri și ce am făcut? Au plecat la alte partide. D-aia nu avem niciun europarlamentar acum…”, a declarat Traian Băsescu.

Comandat de Partidul Mișcarea Populară

Realizat de Asociația Puterea Civică

Advertisement
usr

Codul unic de identificare atribuit mandatarului: 41190004

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions