Conecteaza-te cu noi

Politica

Treceri de pietoni mai sigure. Proiectul a fost adoptat în Parlament. Ce spune deputatul Marian Crușoveanu

Published

on

Treceri de pietoni mai sigure pentru toți participanții la trafic, este informația pe care deputatul Marian Crușoveanu (PNL) o promovează în mediul online, printr-o postare pe contul său de Facebook.

“În această săptămână, în plenul Camerei Deputaților, am adoptat proiectul legislativ prin care trecerile de pietoni devin mai sigure, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Această lege completează Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în care se introduce un aliniat prin care administratorii drumurilor sunt obligați să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate, prin marcarea și semnalizarea cu sisteme inteligente de iluminat. Proiectul legislativ are în vedere reducerea riscului atunci când pietonii traversează strada, în timp ce locurile marcate devin mai vizibile pentru șoferi, astfel încât toți participanții la trafic vor putea fi mai atenți. Având în vedere că statisticile indică un număr mare de amenzi ce au fost date pentru neacordarea de prioritate, iluminarea trecerilor de pietoni va preveni riscul de accidente rutiere. Conform datelor oferite de Poliția Română, doar în anul 2020, aproximativ 19 mii de șoferi au fost amendați. Camera Deputaților este decizională, iar după ce acest proiect va fi promulgat de către președintele României și publicat în Monitorul Oficial, administratorii drumurilor publice vor avea la dispoziție aproximativ doi ani pentru a îl pune în practică”, scrie parlamentaru constănțean.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions