Trei angajați ai Spitalului Orășenesc din Hârșova sunt în autoizolare, după ce teste lor rapide, efectuate cu sprijinul DSP, au avut rezultate neconcludente. Este vorba de un medic, un asistent medical și un cadru auxiliar. Pentru cei 3 angajați s-a dispus efectuarea unor teste moleculare de mare precizie. Până la sosirea rezultatelor, cei 3 angajați rămân în autoizolare.
Toţi angajaţii Spitalului Orăşenesc Hârşova au fost testaţi, în cursul zilelor de 13 şi 14 aprilie, cu ajutorul testelor rapide SARS-CoV2 IgG și IgM.
Este vorba despre 150 de persoane angajate, care au făcute aceste teste. Ele vor fi repetate 10 zile mai târziu.
Potrivit managerului unităţii sanitare, Andrei-Bogdan Zidaru, “pentru câteva dintre testele efectuate, se aşteaptă şi rezultatul aparatului RT-PCR”.
Întrebat de ce este nevoie de aceste teste suplimentare, managerul a precizat pentru Ordinea.ro că s-au efectuat teste rapide, iar 3 dintre ele au fost neconcludente.
Pentru mai multe detalii, am luat legătura cu purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Andrei Dogaru. El a precizat că cele 3 teste aparţin unui medic, unui asistent medical şi unui cadru auxiliar.
“Cei 3 angajaţi sunt în autoizolare şi aşteptăm rezultatele testării suplimentare. S-a optat pentru nişte teste moleculare, cu acurateţe sporită pentru a fi siguri de rezultate.”
Andrei Dogaru a precizat pentru Ordinea.ro că, în general, aceste teste suplimentare se efectuează în decurs de două zile, dar în ultima perioadă nu au fost suficienţi reactivi pentru efectuarea rapidă a lor.
Pe pagina de Facebook a Spitalului Orăşenesc Hârşova a fost postat un mesaj de mulţumire adresat DSP Constanţa.
“Mulțumim Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța și în special dnei. director executiv, Cristina-Mihaela Schipor, pentru sprijinul permanent acordat în general Spitalului Orășenesc Hârșova și în special în lupta împotriva pandemiei COVID-19.
În zilele de 13-14.04.2020 au fost testați toți angajații Spitalului Orășenesc Hârșova cu ajutorul testelor rapide SARS-CoV-2 IgG/IgM distribuite de către DSP, teste ce vor fi repetate 10 zile mai târziu. Pentru câteva dintre testele efectuate se așteaptă și rezultatul aparatului RT-PCR.”. Mesajul este semnat de managerul unităţii sanitare, Andrei-Bogdan Zidaru.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta