La data de 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 32 și 47 de ani.
Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea a 20 de infracțiuni de furt calificat, fapte pe care le-ar fi comis în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025.
”Astfel, doi dintre ei ar fi pătruns, pe timpul nopții, în locuințele persoanelor vătămate și în sediile unor societăți comerciale situate în municipiul Constanța, orașul Năvodari și comuna Tuzla, de unde ar fi sustras bani, bijuterii și alte bunuri de valoare.
Ceilalți doi le-ar fi oferit sprijin prin transportarea cu autoturisme către și de la locul faptei. Prejudiciul în cauză este de aproximativ 500.000 de lei.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
La data de 18 februarie a.c., polițiștii au efectuat 6 percheziții domiciliare în municipiul Constanța și comuna Valu lui Traian, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei.
În baza mandatelor de aducere, persoanele bănuite de săvârșirea faptelor au fost conduse la sediul poliției.
Cei patru au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 19 februarie, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunerea legală.
La activitățile desfășurate au participat și polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
Update: Instanța de judecată a dispus față de cei 3 bărbați măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de femeie măsura preventivă a arestului la domiciliu pe acceași perioadă.
