Funcționarii din cadrul Agenției Naționale de Integritate sunt chemați în instanță de trei consilieri locali din cadrul Consiliului Local al comunei constănțene Siliștea. Cauzele au fost înregistrate pe rolul Secției a II-a Civile – contencios administrativ și fiscal din Curtea de Apel Constanța.
Este vorba despre Mihai Frâncu Mihai, Luminița Cîrciumaru și Gheorghe Popa, toți trei aleși locali în cadrul Consiliului Local al comunei Siliștea, cu toții au chemat la judecată Agenția Națională de Integritate. Cei trei consilieri din Siliștea au fost declarați incompatibili de funcționarii de Integritate în data de 15 februarie, anunțul fiind făcut printr-o comunicare scrisă a Biroului de presă al ANI.
Pe rând, Mihai Frâncu este acuzat că “a participat la ședința Consiliului Local și a votat hotărârea privind aprobarea închirierii unei suprafețe de 467,7267 ha pășune din proprietatea privată a comunei Siliștea, județul Constanța, Asociației Crescătorilor de Animale din comuna Siliștea, județul Constanșa, asociație în cadrul căreia persoana evaluată este membru”, conform informării ANI, funcționații de la Integritate precizînd următoarele.
“Ulterior, în baza unui contract de închiriere păşune încheiat în baza acestei hotărâri, persoana evaluată a beneficiat de suprafaţa de 4,81 ha păşune comunală pentru păşunatul animalelor pe care le deţine. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 75 şi art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004”, au adăugat funcționarii Agenției de Integritate.
La Curtea de Apel Constanța există dosarul nr. 136/36/2018 înregistrat în data de 07.03.2018 reclamant fiind Frâncu Mihai, iar pârât este Agenția Națională de Integritate.
Al doilea proces, cel al consilierului Luminița Cîrciumaru (dosar 135/36/2018 din data de 07.03.2018 n.r.) a participat, conform documentului Agenției Naționale de Integritate, la ședința CL și a votat pentru “aprobarea închirieirii unei suprafeţe de 467,7267 ha păşune din proprietatea privată a comunei Siliştea, judeţul Constanţa, Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, asociaţie în cadrul căreia este membru fondator”.
“Ulterior, în baza unui contract de închiriere păşune încheiat în baza acestei hotărâri, fiului persoanei evaluate i s-a alocat o parcelă în suprafaţă de 66,41 ha. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 75 şi art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004”, conform funcționarilor ANI.
“Ulterior, a semnat, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, cu Consiliul Local al comunei Siliştea, judeţul Constanţa, contractul de închiriere privind închirierea unei suprafeţe de 467,7267 ha păşune din proprietatea privată a comunei Siliştea, judeţul Constanţa. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 75 şi art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004”, explică ANI.În fine, al treilea consilier local din comuna Siliștea care cheamă ANI în instanță este Gheorghe Popa.
Potrivit ANI, Popa “a participat, tot potrivit ANI, la şedinţa Consiliului Local şi a votat hotărârea privind aprobarea închirierii unei suprafeţe de 467,7267 ha păşune din proprietatea privată a comunei Siliştea, judeţul Constanţa, Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, asociaţie în cadrul căreia este preşedinte şi membru fondator”.
La Curtea de Apel Constanța există dosarul nr. 134/36/2018 înregistrat în data de 07.03.2018 reclamant fiind Gheorghe Popa, iar pârât este Agenția Națională de Integritate.
Cei trei consilieri au fost aleși pe listele Partidului Național Liberal. De altfel, Consiliul Local Siliștea este format din șase consilieri aleși pe lista Partidului Social Democrat și cinci consilieri aleși pe lista Partidului Național Liberal.
Nu a fost stabilit un prim termen de judecată.
Citiți și:
Consilieri locali din comuna Siliștea, găsiți incompatibili de ANI
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta