În urmă cu două zile, poițiștii de la transporturi au derulat o acțiune, la nivel național, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranţă publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători.
În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat verificări în 288 de stații de cale ferată și 265 de trenuri de călători, fiind legitimate 1.468 de persoane.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 364 de sancțiuni contravenționale, dintre care 162 la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 101 la Legea 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 4 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 41 la HG 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române și 56 la alte acte normative.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 97.100 de lei, iar a bunurilor confiscate de 525 de lei.
În cadrul acțiunii, au fost depistate 3 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni (dintre care 2 prinse în flagrant delict), 4 persoane date în urmărire, 7 migranți, 3 minori lipsiți de supraveghere și 1 comerciant ambulant neautorizat.
Exemplu: La data de 14 iulie 2021, polițiștii de la transporturi din Constanța în timp ce se aflau într-o stație de tren din Constanța au depistat, în sala de așteptare, trei persoane, minore care erau date în urmărire de către Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul de Investigații Criminale.
Persoanele în cauză au fost internate în Centrul de Plasament „Ovidiu” din municipiul Constanța.
Foto: Ilustrativ