Trei proiecte ale Universității Ovidius din Constanța (UOC), în valoare totală de peste 14,7 milioane de lei, au fost desemnate câștigătoare în cadrul competiției „Promovarea dezvoltării programelor de studii terțiare de înaltă calitate, flexibilitate și corelate cu cerințele pieței muncii – STAGII STUDENȚI – Regiuni mai puțin dezvoltate PEO/71/PEO_P7/OP4/ESO4.5/PEO_A49”, organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021 – 2027.
Primul proiect, intitulat „Ținem Pasul în dinamica pieței muncii! Stagii de practică de specialitate, programe de formare și consiliere avansată pentru dezvoltarea competențelor profesionale și transversale ale studenților mediciniști”, cod MySMIS 317670, are un buget total de 4.930.685,30 de lei. Proiectul va fi implementat pe o durată de 23 de luni și are drept obiectiv general îmbunătățirea procesului educațional de pregătire a 260 de studenți ai Facultății de Medicină din cadrul UOC, aflați la nivelul studiilor de licență (220 studenți) și master (40 studenți), pentru a asigura un nivel integrat de pregătire teoretico-aplicată. În acest sens, în cadrul proiectului vor fi dezvoltate o serie de programe de formare pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale și vor fi încheiate parteneriate sustenabile, cu scopul realizării stagiilor de practică a studenților mediciniști.
Cel de-al doilea proiect care a obținut finanțare în cadrul competiției este „Practică Racordată Actualității Constănțene în Tehnologia Informației și Comunicații”, cod MySMIS 311134, are un buget total de 4.923.685,41 de lei și este destinat studenților din cadrul Facultății de Matematică și Informatică (FMI) a UOC. Astfel, prin intermediul acestui proiect, în următoarele 20 de luni, 251 de studenți ai FMI vor participa la programele de învățare la locul de muncă prin stagii de practică în domeniul testării software automatizate și cybersecurity din cadrul parteneriatelor de practică nou înființate, dezvoltate sau extinse, care le vor facilita tinerilor inserția pe piața muncii.
Al treilea proiect câștigător în cadrul competiției organizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este „Stagii de practică pentru dezvoltarea competențelor viitorului”, cod MySMIS 317890, cu un buget total de 4.875.408,94 de lei, în care UOC este lider în cadrul parteneriatului cu G.S. TRAINING SERV SRL. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea ratei de participare a studenților Universității Ovidius din Constanța la programele de învățare la locul de muncă, prin intermediul stagiilor de practică și al internship-urilor din cadrul parteneriatelor nou înființate sau dezvoltate, cu scopul de a facilita inserția pe piața muncii pentru absolvenții universității și de a adapta oferta educațională a instituției prin parteneriat social, astfel încât aceasta să fie centrată pe formarea și dezvoltarea de competențe profesionale și transversale cerute pe piața muncii.
”În cadrul proiectului „Stagii de practică pentru dezvoltarea competențelor viitorului”, peste 400 de studenți ai universității vor participa la programe de formare sau programe educaționale pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale, în vederea adaptării cunoștințelor și calificărilor legate de mediu, climă, energie, economia circulară și bioeconomie. Totodată, activitățile vizează dobândirea de către studenți a competențelor necesare în sectoarele legate de tranziția climatică (producția de energie regenerabilă) și stimularea angajării tinerilor în domeniile de producție a energiei regenerabile, reparații și întreținere a produselor.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Universității Ovidius din Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta