Conecteaza-te cu noi

Actual

Trei tineri au fost grav răniți într-un accident rutier produs în municipiul Tulcea

Published

on

accident tulcea sens giratoriu

În această dimineață, în jurul orei 5.45, serviciile de urgență au fost anunțate prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că în municipiul Tulcea, pe strada Barajului s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un autoturism.

Către locul evenimentului au fost direcționate din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea o ambulanță SMURD și autospeciala pentru descarcerare, fiind transmise informații că un pasager se află încarcerat.

De asemenea la locul solicitări au fost direcționate și două echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, echipaje ale IPJ Tulcea și IJJ Tulcea.

Odată ajunse la locul solicitării, echipajele de intervenție au constat că în urma evenimentul rutier au rezultat trei victime, două de sex feminin și una de sex masculin cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani. O victimă de 21 de ani a fost asistată evacuarea autoturismului către de echipajul de pompieri și predată echipajelor medicale pentru acordarea primului ajutor calificat.

”Toate cele trei victime au fost transportate la o unitate spitalicească pentru investigații și tratament de specialitate.”, a precizat Daniel Năstase, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions