Conecteaza-te cu noi

Actual

Trei tineri, băgați la zdup după ce au comis mai multe furturi în municipiul Medgidia

Published

on

Trei tineri au ajuns în spatele gratiilor după ce au comis mai multe furturi în municipiul Medgidia și localitățile învecinate.

Urmare a cercetărilor în 5 dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medigidia au depistat trei bărbați, de 22, 26 și 30 de ani, bănuiți de comiterea faptelor, în perioada 2020-2021, atât în municipiul Medgidia, cât și în  localitățile limitrofe.

 Astfel, în perioada 28-29 mai 2021, doi dintre bărbați ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, într-o societate comercială, de unde ar fi sustras 1 cântar electronic, 2 încărcătoare pentru stivuitor electric și mai multe bucăți de tablă și de gard. În tot acest timp, cel de-al treilea ar fi asigurat paza locului faptei și ar fi încărcat bunurile sustrase într-un atelaj hipo.

Polițiștii au reținut, în sarcina bărbatului de 22 de ani, două infracțiuni de furt calificat, fapte săvârșite la data de 20 aprilie 2020, respectiv 28 decembrie 2021. Acesta, împreună cu alți doi bărbați, ar fi pătruns în curtea unei crame, de unde ar fi sustras mai multe materiale feroase, totodată fiind bănuit că ar fi pătruns și într-o locuință, din muncipiul Medgidia, de unde ar fi sustras bani.

Aceeași persoană este cercetată și pentru complicitate la furt calificat, faptă comisă la data de 5 mai 2020, când ar fi participat, împreună cu alți doi bărbați, la sustragerea a șase miei din curtea unei ferme, situată în extravilanul comunei Mircea Vodă.

Cei 3 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi instanța de judecată a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions