La data de 10 decembrie 2021, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus trimiterea în judecată a trei inculpați, vinovați de trafic de migranți. Este vorba despre M.A.,O.A. și O.F.
Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, în perioada mai – 10 iunie 2021, inculpatul O.A. l-a preluat pe migrantul ilegal A. M., i-a facilitat cazarea în localitatea Mircea Vodă, apoi a intermediat cu inculpatul M. A. (căruia i-a și plătit efectiv suma de 2.000 euro, bani proveniți de la A. M.), transportul migrantului pe teritorului României din Mircea Vodă până la vama Nădlac, în scopul trecereii ilegale a frontierei de stat a României.
La data de 10 iunie a.c., în schimbul sumei de 3.000 euro, din care a primit efectiv pentru sine suma de 1.000 euro, și pentru inculpatul O. F. suma de 1.000 euro, inculpatul M.A. l-a preluat pe migrantul ilegal A. M. din localitatea Mircea Vodă, apoi l-a predat șoferului său O. F., și a dispus acestuia să-l transporte pe teritoriul României, până la vama Nădlac.
Inculpatul O. F., în schimbul sumei de 1.000 euro, bani pe care i-a primit efectiv, l-a preluat pe migrantul ilegal A. M., și apoi a condus microbuzul în care se afla migrantul, din Cernavodă spre vama Nădlac, unde a fost prins de organele de poliție.
”Pe parcursul urmăririi penale, față de inculpați au fost luate măsurile arestatului preventiv și controlului judiciar. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale și trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
În cauză, procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a lucrat împreună cu organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Gărzii de Coastă și a beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale, structurile subordonate, și în special Brigada de Operațiuni Speciale Constanța.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Informare și Relații Publice din cadruș Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.