Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Trenurile ar putea circula cu viteze mai mici decât cele normale! Din cauza temperaturilor caniculare!

Published

on

CFR SA vă informează că începând de astăzi, 1 august 2017 și până la sfârșitul săptămânii, când sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 37 și 39 de grade în aer în majoritatea regiunilor, conform informărilor transmise de ANM, s-au luat măsuri speciale pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță. Astfel, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenționare de COD GALBEN și COD PORTOCALIU, prin verificarea directă ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade, pe tronsoanele unde situația o impune se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă. Menționăm faptul că aceaste măsuri respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situații speciale. De asemenea, CFR SA avizează permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce tronsoane se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulație, sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic. Măsuri speciale pentru siguranța traficului feroviar în perioade caniculare: – revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenționare de temperaturi ridicate, – însoțirea trenurilor cu personal de specialitate, în vederea identificării potențialelor pericole, – măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei , – reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală pe anumite intervale de stații, avizarea permanentă a operatorilor de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) și transmiterea operativă a intervalelor de stații unde trebuie să reducă viteza de circulație.

Recomandări pentru călători

Recomandări pentru călători și pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate, din cauza unor afecțiuni medicale: – înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare a trenurilor în stațiile CFR sau la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet, – să aibă o sticlă cu apă, – să aibă medicația necesară în caz de nevoie, – dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă că o persoană are nevoie de ajutor să anunțe imediat personalul de tren.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions