Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Trump taie finanțarea pentru Organizația Mondială a Sănătății. Șeful Casei Albe aduce acuze grave

Published

on

Președintele SUA, Donald Trump, a pus în aplicare amenințările. El a anunțat că Statele Unite ale Americii vor suspenda contribuția lor la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Principalul motiv ar fi „proasta gestionare“ a pandemiei noului coronavirus, informează miercuri agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.

„Astăzi ordon suspendarea finanţării OMS pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului”, a declarat liderul de la Casa Albă în cadrul conferinţei de presă zilnice.

„Lumea a primit numeroase informări false privind transmiterea şi mortalitatea” în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19“, a adăugat Trump într-un rechizitoriu amplu la adresa agenţiei ONU, potrivit AFP.

Sursa citată notează că preşedintele Trump a declarat că OMS a „eşuat în îndeplinirea obligaţiei sale de bază şi trebuie trasă la răspundere“, conform Reuters.

Advertisement
usr

Liderul american a adăugat că OMS a promovat “dezinformarea” din partea Chinei în legătură cu acest virus care probabil a determinat o răspândire mai largă a acestuia decât ar fi fost cazul dacă organizaţia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza.

Donald Trump a mai adăugat că SUA au tot dreptul de a cere explicații, deoarece americanii plătesc, anual, la OMS între 400 și 500 de milioane de dolari, în condițiile în care China dă aproximativ 40 de milioane de dolari.

Amintim că Donald Trump a amenințat încă de acum câteva zile că SUA ar putea să înceteze să mai finanțeze OMS, invocând tendința actualului director al Organizației, Tedros Adhanom Ghebreyesus, cu un puternic trecut comunist, de a lua apărarea Chinei. De altfel, de-a lungul timpului, în presa mondială au apărut tot felul de informații legate de afinitățile pe care le-ar avea directorul OMS față de China. Ziarul Le Figaro nota că statul chinez a finanțat integral sediul Uniunii Africane, iar sprijinul Africii a fost decisiv pentru ca Beijingul să-și impună la OMS pionul: Tedros Adhanom Ghebreyesus, un fost membru al Partidului Comunist din Etiopia, o organizație extrem de violentă în anii 80. Mai mult, Tedros Adhanom Ghebreyesus a evitat criticile la adresa Chinei. Asta în condițiile în care atât SUA, cât și mai multe state europene i-au reproșat șefului OMS ca a ascuns numărul deceselor din Wuhan pentru a nu deranja China.

Până astăzi la ora 9.00, la nivel global s-au înregistrat 1.912.062 de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus, din care 125.820 decese.

  • Au fost raportate 7.0176 cazuri noi, din care 7.182 decese.
  • Cresteri marcate ale numarului de cazuri au fost inregistrate in Statele Unite ale Americii, Germania, Italia, Spania, Franta, Iran, Turcia, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Canada, Brazilia şi Rusia.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions