Tudor Nădrag este candidat la funcția de primar al orașului Hârșova din partea Partidului Social Democrat. În intervalul 2008-2016 a mai fost primar al localității. Și-a propus să realizeze multe proiecte dacă va fi reales.
Iată ce mesaj a adresat locuitorilor orașului Hârșova:
”Ne apropiem cu pași repezi de finalul campaniei electorale pentru alegerile locale din data de 27 septembrie. De mai bine de două săptămâni, zi de zi, pas cu pas, am străbătut străzile orașului nostru, alături de tânăra echipă PSD Hârșova, în încercarea de a discuta cu fiecare dintre dumneavoastră despre programul nostru politic. Am fost primiți cu caldură și vă mulțumim pentru acest lucru.
Nu pretind că am fost un primar perfect. Cu siguranță, au existat și lucruri care s-ar fi putut face mai bine. Însă, sunt convins că majoritatea dintre dumneavoastră cunoașteți faptul că, pe parcursul celor două mandate de primar al orașului, am fost în slujba TUTUROR cetățenilor. Ușa mea a fost tot timpul deschisă și am încercat, în limita posibilităților, să le acord sprijin tuturor celor care mi l-au cerut.
Din păcate însă, în ultimii patru ani, lucrurile au stat cu totul altfel. Principii de bază ale democrației, cum ar fi ”egalitatea de șanse” și ”tratamentul egal” au fost încalcate într-un mod de-a dreptul grosolan. Și nu o spun eu. Mărturie stau experiențele neplăcute pe care mulți dintre dumneavoastră ni le-ați împărtășit. În Hârșova, în ultimii patru ani, oamenii au ajuns să se teamă să se exprime liber și să-și arate nemulțumirea față de actuala conducere a orașului. Aceasta teamă a fost alimentată constant de atitudinea dușmănoasă pe care actualii “conducători” au avut-o la adresa tuturor celor care au îndrăznit să-i conteste.
Nu putem tolera ca aceste lucruri să continue! Nu este normal ca cetățenii orașului nostru să fie împarțiti în susținători ai primarului și dușmani ai acestuia. Nu este normal ca unii să fie ajutați, iar altora să li se pună bețe în roate pentru simplul motiv că au o altă opțiune politică. A sosit timpul ca ura și dezbinarea să nu-și mai aibă locul în familia noastra numită Hârșova, iar hârșovenii să-și recapete demnitatea și încrederea în autoritățile locale.
Vă îndemn pe toți: ieșiți la vot pe 27 septembrie! Votați Nădrag Tudor și echipa PSD!
Aveți încredere, împreună vom reuși!”
Material comandat de Partidul Social Democrat filiala Constanta,
Executat de Asociația Puterea Civică – www.ordinea.ro
CUI mandatar financiar coordonator 21200019
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta