Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Tulcea, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, au reținut trei bărbați bănuți de operațiuni fără drept cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
La data de 6 aprilie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității din Tulcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea, au organizat un flagrant asupra a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 27 de ani, toți din municipiul Tulcea, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe raza județului Tulcea.
Cei trei erau bănuiți că ar fi efectuat operațiuni fără drept cu produse susceptibile substanțe a avea efecte psihoactive, în municipiul Tulcea.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit în autoturism 54 de pungulițe din plastic, ce conțineau fragmente vegetale, o țigaretă confecționată artizanal cu fragmente vegetale și trei telefoane mobile.
În baza probatoriului administrat, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea au dispus măsura reținerii, pentru 24 ore, față de doi dintre ei (cel de 25, respectiv 27 de ani), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de operațiuni, fără drept, cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive și fals în declarații.
În cursul zilei de 7 aprilie a.c., persoanele reținute au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea, care a dispus arestarea lor preventivă, pentru 30 de zile.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta