Medicii turci au început să folosească perfuzii cu plasmă din sânge de la persoane care s-au recuperat după ce au fost bolnavi de coronavirus pentru a-i trata pe cei care încă se confruntă cu infecția, informează Gazete Duvar citat de jurnaliștii de la Zaman.
Tehnica numită „terapie cu plasmă” a fost încercată inițial de către cadrele medicale ale Universității İnönü pe un pacient cu coronavirus din estul provinciei Malatya.
Prof. Dr. Ahmet Kızılay, rectorul universității a povestit că un pacient de 46 de ani care s-a recuperat, a donat plasma unui alt pacient, de 56 de ani, care este în terapie intensivă și este atașat la un ventilator pentru a respira.
„Această tehnică a fost aplicată pentru alte boli virale, precum SARS și MERS și a devenit de succes. Credem că va deveni de succes și în acest caz”, a spus el.
Doctorul a afirmat că Ministerul Sănătății din Turcia a aprobat utilizarea terapiei plasmatice pentru tratarea coronavirusului săptămâna trecută. Astfel, pacienții care s-au recuperat din coronavirus vor putea dona sângele lor pentru tratamentul pacienților bolnavi critici, cu condiția să îndeplinească anumite criterii.
sursa: zamanromania.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta