Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au continuat cercetările în cazul ambarcațiunii cu migranți interceptată în Marea Neagră marți, 28 noiembrie a.c. După declanșarea procedurilor specifice de escortare a ambarcațiunii în Portul Constanța, unde au fost desfășurate activități de debarcare, triere și evaluare medicală a persoanelor în cauză, alături de celelalte instituții implicate, au fost demarate cercetările la sediul Gărzii de Coastă. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că ambarcațiunea ‘Ilayda55’ era condusă de doi cetățeni turci A.B, în vârstă de 53 ani și G.B. în vârstă de 45 de ani , care au plecat împreună cu grupul de migranți, în data de 27 noiembrie 2017, dintr-un port situat pe coastele Turciei. În cadrul audierilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că la bordul ambarcațiunii se aflau peste 60 de migranți, cetățeni din Irak, Pakistan, Siria și Afganistan, care intenționau să ajungă în mod ilegal în țara noastră. Ca urmare a celor constatate, cele două călăuze sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți, trecere frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător și punerea în navigație a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranță. Cercetările s-au derulat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, iar în cursul zilei de ieri, cele două persoane au fost prezentate Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestora. Totodată, întregul grup de migranți a intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.