Turistul din București care fost filmat, în zona Summerland, în timp ce arunca cu pahare pe mașini și pe trotuar a fost reținut de polițiștii stațiunii Mamaia. El va sta 24 de ore în Arestul IPJ Constanța, iar mâine va fi prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă.
Inițial nu au existat plângeri împotriva lui dar polițiștii s-au autosesizat și l-au citat la sediul din Mamaia.
”Bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. În cursul zilei de mâine, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.” au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Tânărul nu se află la prima abatere. În 2019 a fost urmărit penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului.
Foto: Europa FM.