De când a fost încolţit de DNA şi linşat în toate felurile în presă şi pe bloguri, Teodosie al Tomisului a tăcut. Nici nu prea avea ce să spună, date fiind acuzaţiile oficiale, clare şi simple ca termopanele prietenului său Năstase. Dar a tăcut şi pentru a crede mirenii că tace ca un miel dus la tăiere. Însă de curând, arhiepiscopul Constanţei a găsit oportunitatea să revină în spaţiul public, anunţând că va oficia o slujbă pentru pomenirea celor care au pătimit în timpul regimului comunist. Evenimentul ar urma să aibă loc la Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel, pe 9 martie, de „Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989”. La slujbă sunt aşteptaţi foşti deţinuţi politici din Dobrogea sau urmaşi ai celor decedaţi în coloniile de muncă forţată. Totodată, cu această ocazie, Arhiepiscopia anunţă vernisarea unei expoziţii de fotografii ale victimelor regimului de tristă amintire.
Este evident că acest efort al lui Teodosie de a-şi asocia numele cu suferinţa deţinuţilor politici ţinteşte îndulcirea imaginii sale, grav avariate în ultima perioadă. De altfel, încă din perioada formulării acuzaţiilor DNA la adresa lui Teodosie, un departament al Arhiepiscopiei a încropit în pripă evocarea unor preoţi prigoniţi în timpul comunismului. Un astfel de eveniment a fost organizat în luna ianuarie la Cernavodă, în catedrala istorică a acestui oraş atât de afectat de teroare, în anii stalinismului.
Pentru cei care nu ştiu, în perioada interbelică, Cernavoda era al doilea oraş ca importanţă al judeţului Constanţa, datorită dezvoltării sale industriale. În noiembrie 1944, oraşul a căzut pe mâna comuniştilor, favorizaţi de armata sovietică de ocupaţie. Fostul primar Alexandru Vâja, avocat de profesie, a fost destituit din funcţie, marginalizat şi stigmatizat pe nedrept până la dispariţia sa fizică în condiţii neelucidate. În locul său a fost urcat în demnitatea de primar cizmarul Traian Iosif. În 1949, Cernavoda a fost inclusă în proiectul gigantic al construirii Canalului Dunăre-Marea Neagră. O treime din localitate a fost demolată în 1950, pentru a face loc viitoarei magistrale albastre. În forfota acelei perioade, profesorii, preoţii şi comercianţii mai importanţi ai localităţii au fost reţinuţi de Securitate şi plasaţi, mulţi dintre ei fără a beneficia de un proces, în lagăre de muncă forţată. Dumitru Samarineanu şi Ioan Puşchilă, doi dintre primarii anteriori ai oraşului, au fost de asemenea arestaţi. Samarineanu a fost ucis în detenţie, în lagărul de la Capu Midia, pe 6 februarie 1953, în vreme ce Puşchilă, care era arhitect de meserie, a supravieţuit, fiind trimis să proiecteze Fântâna Dragonului de la Stadionul Faru şi Casa Albă a Constanţei, actualul sediu al Primăriei, Consiliului Judeţean şi Prefecturii. Radu Iordăchescu, cel mai longeviv primar din istoria oraşului, a scăpat cu viaţă, întrucât avea 70 de ani. Însă în locuinţa sa, ridicată într-un stil arhitectonic neoromânesc, înaltă, cu traveea centrală în decroş, avea să se instaureze comitetul de partid al Canalului Dunăre Marea Neagră. În sfârşit, pe dealul Columbia, pe locul fostei rafinării petroliere care fusese la vremea ei a doua ca mărime din ţară, avea să fie ridicat un lagăr de muncă forţată. Mii de deţinuţi politici au trecut pe aici, printre care intelectuali precum Constantin Cesianu, Ion Cârja, Teohar Mihădaş sau Eugenia Mureşan (muza lui Lucian Blaga), politicieni precum ministrul liberal Atta Constantinescu, primarul Aradului – Romulus Coţioiu, primarul din Câmpia Turzii – Traian Duca, „sfântul Ardealului” Arsenie Boca, Miss Dolly – iubita din tinereţe a Regelui Mihai, prinţul George Cantacuzino sau doamnele din familiile princiare Mavrocordat, Ghica, Brâncoveanu. În cei mai crunţi ani ai lagărului, la Cernavodă au murit 172 de deţinuţi. Mulţi dintre ei au fost supuşi unor atrocităţi incredibile, fiind curentaţi la o priză de curent electric şi violaţi de un brigadier homosexual, Nicolae Cârcu. Un deţinut a fost lăsat în carceră, până i-au putrezit picioarele în bocanci, din ordinul locotenentului Florian Cormoş.
Imensul capital de suferinţă din patrimoniul istoric şi simbolic al Cernavodei a fost speculat de Arhiepiscopia Tomisului, care a organizat o evocare, exact în zilele în care Teodosie era trimis în judecată pentru deturnare de fonduri europene prin ferma de la Nazarcea. Însă evocarea a cuprins doar trei nume de preoţi din localitate (Teodor Samoilă, Emil Oprişan şi Ion Vasiliu), arestaţi de Securitate, trimişi la muncă forţată şi apoi în domiciliu obligatoriu în Bărăgan. În pripa de a insinua că preoţii au fost mereu victime ale regimurilor autoritare, oamenii lui Teodosie au uitat cu totul de preotul Constantin Coadă, prigonit şi el în timpul regimului comunist, arestat de Securitatea Constanţa şi închis la Văcăreşti între 16 august 1952 şi 16 august 1957.
Însă, această mică scăpare nu înseamnă nimic în raport cu o chestiune esenţială. Şi anume aceea că Teodosie Petrescu, cel care încearcă să se asocieze simbolic şi să profite de pe urma victimelor Securităţii este, aşa cum ştie toată lumea, un fost colaborator al Securităţii, sub numele de cod Mache. Acest Mache, care a semnat angajament cu Securitatea, exploatează acum suferinţa provocată preoţilor şi românilor de bună calitate tocmai de odioasa instituţie de represiune. Altora le-ar fi ruşine. Dar Mache nu are nicio ruşine. El spune că şi-a servit patria.
