Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit sub remorca unui camion, în P.T.F. Negru Vodă, mai multe cutii care conțineau aproximativ 180 kg de tutun.
În data de 29 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul asupra unui autocamion înmatriculat în Bulgaria, condus de către un cetățean bulgar în vârstă de 59 de ani.
Astfel, în urma controlului specific, polițiștii de frontieră au descoperit în lăzile de depozitare de sub semiremorcă mai multe cutii de carton, care conțineau substanță vegetală specifică tutunului vrac, nedeclarată.
Ca urmare a celor constatate, la fața locului s-a prezentat o echipă operativă din cadrul Autorității Vamale Române care au prelevat și ridicat probe de substanță vegetală în vederea expertizării.
”Poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu în vederea întocmirii actelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă iar întreaga cantitate de tutun a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.
Foto: Ilustrativ