Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Umbra lui Dragnea la Constanța. Cu ce s-au omorât politicienii constănțeni în 2018

Published

on

Redacția Ordinea.Ro vă propune o retrospectivă a principalelor evenimente din politica locală constănțeană, în anul 2018. Din capul locului, trebuie să spunem că nu vom privi aceste evenimente în mod izolat, ci în contextul în care s-au produs. Considerăm că acest demers de sinteză este unul absolut necesar, pentru ca publicul să înțeleagă ce a fost, dar mai ales ce va urma, în continuarea trendului existent, în 2019.

Noua ideologie a PSD: lupta împotriva statului paralel

În esență, contextul național al evoluțiilor politice din 2018 este definit de încercarea PSD-ului de a redeveni partidul-stat din vremurile de glorie anterioare celor două mandate în fruntea țării ale lui Traian Băsescu. Vectorul ideologic utilizat în acest scop a fost așa-zisul război cu statul paralel, un substitut mai actual, dar la fel de motivant, ca lupta de clasă a marxismului clasic. Sub steagul acestei ideologii, PSD-ul a vrut, și în parte a și reușit, cu sprijinul Curții Constituționale, să dinamiteze lupta anticorupție. Cel mai important moment în această evoluție a fost, cu siguranță, revocarea Codruței Kovesi din fruntea Direcției Naționale Anticorupție. Reacțiile cele mai dure au fost ale societății civile, care a organizat miting după miting împotriva PSD-ului. În plan politic, la nivel național s-a evidențiat USR-ul, care a avut cele mai clare și mai argumentate poziții împotriva asaltului la justiție.

Dragnea, regim de putere personală

Advertisement
usr

Tot în plan național, una din cele mai evidente evoluții a fost întărirea puterii personale a liderului PSD Liviu Dragnea. Încă de la începutul anului, acesta a declanșat o criză guvernamentală cu scopul înlăturării din funcție a premierului Mihai Tudose, care încerca să-și afirme independența față de Dragnea. Tudose a fost înlocuit cu Viorica Dăncilă din… Telorman. De asemenea, spre sfârșitul anului, același Dragnea a reușit să minimalizeze fronda împotriva regimului său personal condusă de Gabriela Firea, primarul general al Municipiului București.

Felix Stroe, aliatul lui Tudose în lupta cu Dragnea

Aproape tot ce s-a întâmplat în PSD Constanța reprezintă o poziționare a liderilor locali față de evoluțiile în plan național ale partidului. Astfel, liderul Felix Stroe a început anul 2018 prin mesaje de susținere a fostului premier Mihai Tudose. Stroe avea demnitatea de ministru în cadrul Guvernului condus de Mihai Tudose.

“Ar fi bine ca la CExN-ul următor să purtăm o discuție serioasă despre cum putem democratiza puterea de decizie în partid și despre cum putem face ca actuala guvernare să performeze. E necesar ca din Guvern să facă parte cei mai pregătiți oameni pe care îi are partidul. Îmi doresc ca de această dată organizațiile locale să fie mai implicate, pentru că nu e normal să decidă doar o mână de oameni. Partidul suntem noi, toți cei care am muncit pentru a câștiga încrederea românilor. Premierul are responsabilitatea actului de guvernare, dar trebuie sa aibă și decizia”, a transmis Felix Stroe, președinte al organizației PSD Constanța, într-un comunicat.

Constanța, dată afară din Guvern

În aceeași perioadă, ministrul Turismului din Guvernul Tudose, constănțeanul Mircea Titus Dobre, un alt lider important al PSD Constanța, s-a poziționat împotriva modului de lucru al lui Liviu Dragnea.

Advertisement
usr

Această abordare le-a adus celor doi lideri ai social democraților constănțeni și ieșirea din prima linie a PSD-ului condus de Liviu Dragnea. Niciunul nu a mai prins vreun post în guvern, la fel cum nici Constanța nu a mai fost abordată în mod preferențial în ceea ce privește alocarea de fonduri pentru proiectele de dezvoltare.

Concluzia: PSD Constanța a fost dat afară din noul Guvern Viorica Dăncilă!

Sprijin necondiționat… și fără niciun câștig, pentru Dragnea

La nici o săptămână de la anunțul susținerii lui Tudose în defavoarea lui Dragnea, liderii PSD Constanța s-au sucit. Pentru Congresul Extraordinar al partidului programat la jumătatea lunii martie 2018, Constanța își anunța sprijinul “necondiționat” pentru Liviu Dragnea.

“PSD vrea și își propune ca toate instituțiile de forță din țară, parchetele, să acționeze cu respectarea Constituției”, a fost mesajul pe care l-a transmis Felix Stroe tuturor colegilor care au participat la sedinta Biroului Politic Județean întrunit pentru a discuta cum se va poziționa filiala constănțeana la Congresul anunțat pentru luna martie.

Mesajul era net în favoarea luptei ideologice împotriva statului paralel. Adică pro-Dragnea. Cu toate acestea, PSD Constanța n-a mai prins niciun post în conducerea partidului.

Advertisement
usr

Mircea Dobre merge să facă politica lui Ponta

Sfîrșitul lunii mai vine cu o bombă politică locală: Mircea Dobre pleacă să facă politică în partidul lui Victor Ponta. “Crescut” politic de PSD, Mircea Dobre părăsește PSD și pleacă să promoveze programul propus de Victor Ponta și Daniel Constantin în Pro România.

Dobre a fost prezentat drept unul dintre liderii Pro România chiar de Victor Ponta, venit special la Constanța pentru acest eveniment politic.

Lovitură de teatru în PSD. Mircea Dobre, fostul ministru al Turismului, la braț cu Ponta

9 iunie – mitingul împotriva abuzurilor

Advertisement
usr

Începutul lunii iunie a fost marcat de… mitingul împotriva abuzurilor, respectiv de susținere a Guvernului Dăncilă, eveniment politic aspru criticat de toate partidele din opoziție. Niciun lider politic al opoziției nu a fost de acord cu acest mod de abordare adus în prim plan, în România lui 2018, de liderii PSD.

Despre cum s-au pregătit liderii PSD Constanța pentru marele eveniment organizat în Piața Victoriei din capitală, citiți într-un articol “Ordinea.ro”:

(document) Activul PSD Constanța, la raport! Liste, calcule și… 7.480 de oameni la mitingul din 9 iunie

De asemenea, vă punem la dispoziție și un alt articol, o informație prezentată în exclusivitate de “Ordinea.ro” privind modul în care liderii PSD Constanța s-au încurcat în cifra participanților la mitingul împotriva abuzurilor din 9 iunie.

PSD Constanța, plan depășit pentru miting sau cum se încurcă liderii social democrați în cifre

Advertisement
usr

Condamnarea lui Liviu Dragnea și reacția PSD Constanța

Sfârșitul lunii iunie a fost marcat de condamnarea lui Liviu Dragnea la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială de Protecția Copilului Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu.

Fără să stea pe gânduri, Felix Stroe a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă că “21 iunie va rămâne în istorie ca un moment negru”, iar condamnarea vine după ce “pârghii oculte au funcționat din nou în defavoarea democrației și justiției corecte”.

Tensiuni și acuzații pe bandă rulanță în ALDE Constanța

Tensiunile nu au ocolit nici partenerul de guvernare al PSD, ALDE Constanța. Ne referim aici la radierea lui Daniel Learciu din ALDE, pe motivul că nu și-ar fi plătit cotizația. Learci uera vicepreședinte al formațiunii și, totodată, vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța din partea ALDE.

Advertisement
usr

Learciu a fost dat afară din Consiliul Județean chiar de ziua lui.

Daniel Learciu, dat afară din Consiliul Județean, de ziua lui. Prefectul Jeacă a semnat ordinul

CEO de la Argeș

Revenind la începutul de an, în calitate de interimar al ALDE Constanța, parlamentarul Andrei Gerea anunța alegeri pentru noua structură de conducere de la Constanța. La începutul lui 2018… Alegerile nu au avut loc nici până astăzi, dimpotrivă filiala de la Constanța este condusă tot prin interimat, de Iani Popa, un parlamentar adus la Constanța de la Argeș, adică fix din același județ de unde a fost trimis la Constanța și Andrei Gerea.

Vrabie, prejudicii imense de imagine pentru ALDE Constanța

Advertisement
usr

În luna februarie, Valentin Vrabie, primarul municipiului Medgidia – atunci lider ALDE Constanța – aducea filiala Constanța în mijlocul unui scandal incredibil. Primarul din Medgidia a fost protagonistul unor înregistrări cu limbaj greu de reprodus la adresa unui locuitor din Medgidia.

Pentru a vă convinge, vă punem la dispoziție și dovada:

Înregistrări audio cu Valentin Vrabie, beat și pus pe înjurături și trivialități de cea mai joasă speță

La scurt timp, Vrabie și-a dat demisia din partid. Prin whats app, după cum a declarat Claudiu Ceti, secretarul general al ALDE Constanța pentru “Ordinea.ro”.

Care a fost reacția partidului la limbajul lui Vrabie și ce a avut Andrei Gerea să-i reproșeze primarului din Medgidia, citiți în articolul “Ordinea.ro”:

Advertisement
usr

Andrei Gerea, președintele ALDE Constanța: „Ne delimităm de atitudinea vulgară a lui Valentin Vrabie”

Gabriel Daraban adus de la OIL Terminal să preia șefia de la municipiu a ALDE

Din primăvara anului 2018, la șefia Organizației Municipale a ALDE Constanța se află Gabriel Daraban. Acesta a luat provocarea ca pe un “win-win” în politică și a spus că va depune toate eforturile pentru creșterea încrederii alegătorilor în formațiunea din care face parte.

De ce a fost înlocuit Learciu cu Daraban, ne spune Andrei Gerea într-un articol “Ordinea.ro”:

Gerea, despre planurile ALDE Constanța. Vezi de ce l-a înlocuit pe Learciu cu fratele șefului CCINA

Advertisement
usr

PNL Constanța – schimbări la șefia de la municipiul Constanța și atacuri la adresa primarului Făgădău

Începutul de an a debutat în PNL Constanța cu o schimbare majoră. Organizația de la municipiul Constanța a fost preluată, din 19 ianuarie, prin coordonare politică, de Septimiu Bourceanu, prim-vicepreședinte al PNL Constanța. Numirea a fost posibilă în urma demisiei lui George Muhscină, care a invocate probleme medicale.

Aflat la conducerea PNL Municipiu Constanța, Bourceanu a adus, în mod repetat, acuzații la adresa primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău.

“Primăria nu este administrată corespunzător și eficient”, a fost mesajul pe care Septimiu Bourceanu l-a repetat în mod constant, în aparițiile sale publice, fie conferințe de presă, fie comunicate transmise jurnaliștilor din media locală și națională.

Mai mult, Bourceanu a acuzat că Primăria Constanța este organizată haotic.

”Primăria Constanța este organizată haotic, iar cei care fac parte din aparatul administrativ nu își înțeleg rolul. Dacă această instituție ar fi coordonată de o echipă capabilă (primar, viceprimar), nu ne-am trezi în situația în care consilierii locali sunt puși în fața faptului împlinit”, afirma Septimiu Bourceanu în martie 2018.

Printre inițiativele lui Bourceanu regăsim proiectele privind înființarea de noi spații verzi, “300.000 de constănțeni pentru minim 300 de hectare de spațiu verde”, dar și proiectul privind sprijinirea elevilor și a profesorilor cu rezultate școlare deosebite.

Advertisement
usr

Ce presupune acest proiect, citiți într-un articol “Ordinea.ro”:

PNL Constanța, sprijin pentru elevii și profesorii cu rezultate școlare deosebite. Ce proiect propune Bourceanu

De asemenea, nici liderul de la Organizația Județeană nu a ocolit atacurile la adresa conducerii administrației municipiului Constanța și a trimis săgeți acuzatoare și către coaliția de guvernare.

“PSD joacă alba neagra cu nivelul de trai al românilor” și “PSD ar fi în stare să impozitele și pomana porcului” sunt doar două dintre afirmațiile deputatului Bogdan Huțucă, liderul PNL Constanța.

Deputat PNL Constanța: “PSD ar fi în stare să impoziteze și pomana porcului”

Campania realizărilor și rivalitățile din interiorul PNL

Advertisement
usr

În vara acestui an, vicepreședintele PNL Constanța, consilierul județean George Sergiu Niculescu a demarat o campanie pe care a desfășurat-o în mediul online și pe care a intitulat-o “Campionatul realizărilor”.

Niculescu și-a propus să facă o paralele între ceea ce colegul său de partid, primarul Emil Boc de la Cluj, a făcut în orașul său și activitatea primarului de Constanța. Intenția sa a fost taxată în mod surprinzător de doi colegi liberali, ambii consilieri județeni. Detaliile le găsiți într-un articol semnat “Ordinea.ro”:

Rivalități între tinerii consilieri județeni din PNL Constanța. Iată cum se înțeapă

Adrian Manole la șefia de la municipiu și teste pentru Primăria Constanța

Finalul de an îi găsește pe liberalii constănțeni cu un nou interimar la Organizația municipală Constanța, Septimiu Bourceanu fiind înlocuit de fostul europarlamentar PD, Adrian Manole. Acesta nu a făcut niciun anunț public despre intențiile sale la conducerea PNL Constanța. De asemenea, în interiorul organizației, liberalii au scos la înaintarea trei oameni pe care îi vor testa pentru fotoliul de primar al municipiului Constanța: Costel Stanca, George Niculescu și Cosmin Sava.

Advertisement
usr

EXCLUSIV! Faceți cunoștință cu liberalii care vor să ajungă pe scaunul de primar al municipiului Constanța

USR croit pe spații verzi

Liderii USR Constanța și-au axat activitatea, în general, pe politica de la nivel național. În plan local, conducerea filialei de la Constanța a avut comentarii de făcut la adresa modului în care Decebal Făgădău gestionează problemele municipiului Constanța.

Sub îndemnul “Făgădău, Nu e parcul tău – episodul 2”, USR i-a invitat pe constănțeni să apere ce este al lor.

Campania a fost coordonată de deputatul USR de Constanța, Stelian Cristian Ion.

Advertisement
usr

USR Constanța, mesaj pentru Făgădău: “Niciun centimetru din Parcul Tăbăcărie nu va fi ciuntit”

Tot USR-iștii au promovat anul acesta și campania “Fără penali în funcții publice”, obiectivul fiind strângerea de 500.000 de semnături necesare în vederea revizuirii Constituției.

USR ia cu asalt litoralul. Campania “Fără penali în funcții publice”, extinsă și în stațiuni

PMP. Turcescu vrea cu opoziția. Palaz defilează pe segmentul naționalist

La începutul anului, în PMP Constanța s-a produs ruptura între conducerea filialei și deputatul Robert Turcescu. Acesta din urmă a criticat în mod deschis colaborarea existentă între PMP și PSD la Constanța, sugerând mai degrabă o apropiere de PNL, motivată de necesitatea unei opoziții comune împotriva asaltului PSD împotriva justiției. Palaz a ales să rămână în alianța cu PSD-ul și cu ALDE, pentru a-și conserva postul din conducerea CJC.

Advertisement
usr

Scandal în PMP Constanța. Palaz îi cere explicații lui Turcescu: “Când spui adevărul, domnule ACOPERIT?!”

Pe de altă parte, acesta a transmis mesaje cu temă națională, a inițiat proiecte precum adoptarea în CJC a unei declarații de unire cu Republica Moldova, ridicarea unui catarg impresionant la Pavilionul Expozițional pentru drapelul național și a unei expoziții cu tematică istorică. În acest fel, Palaz a defilat practic pe zona electoratului naționalist, rămas fără repere în ultimii ani. În plus, Palaz s-a implicat în mai multe proiecte administrative, dar și în amenajări ale unor zone insalubre, mizând în acest fel să-și consolideze imaginea de om al faptelor și de ”profesionist”.

VIDEO Policlinica 2: Clădire ruinată în scopul privatizării. Echipamente ținute la țiplă de 5 ani

 

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions